Profesorii și personalul non didactic din Chișinău și suburbii, vaccinat în proporție de 94%
Conform Primăriei capitalei, 94% din numărul angajaților instituțiilor de învățământ din Chișinău și din suburbii – profesori și personal nondidactic – sunt vaccinați anti-COVID-19 cu cel puțin o doză de ser, ceea ce reprezintă „un rezultat foarte bun și cea mai bună situație, comparativ cu celelalte localități din republică”.
Municipalitatea susține că restul angajaților din instituțiile nominalizate nu pot primi vaccinul din cauza contraindicațiilor medicale, astfel că municipalitatea va asigura testarea gratuită a acestora, precum și a altor reprezentanți ai sistemului educațional, în cazul în care aceștia nu se simt bine.
Potrivit primarul general, Ion Ceban, fiecărei școli din municipiu îi vor fi repartizate câte 100 de teste pentru personalul instituției, vaccinat sau nevaccinat
Edilul le-a mulțumit profesorilor și personalului auxiliar pentru solidarizare și responsabilitate, precum și angajaților medicali implicați în procesul de vaccinare sau cei care se deplasează în instituții pentru a discuta cu personalul acestora în vederea importanței imunizării anticovid.
„Ion Ceban a mai precizat că Primăria a achiziționat prin contract de mică valoare, 2318 teste rapide antigen pentru personalul sistemului educațional, iar prețul acestora este mai mic decât ceea ce se oferă pentru testarea profesorilor în instituțiile recomandate de autoritățile centrale. Alte 800 de consumabile de acest fel au fost donate de un ONG, iar în perioada următoare se prevede anunțarea unei licitații internaționale pentru achiziționarea testelor anticovid necesare angajaților din școli”, se arată într-un comunicat al municipalității.
Comentarii