Nemerenco: „În R. Moldova nu există niciun deces înregistrat în urma vaccinării împotriva COVID-19”

Autor: , in Actualitate / COVID-19 / Social / 14 septembrie, 2021, 10:09

În Republica Moldova nu a fost înregistrat niciun caz de deces în urma administrării vaccinului împotriva COVID-19. Precizarea a fost făcută de ministra Sănătății, Ala Nemerenco, în cadrul unei emisiuni de la ProTV Chișinău, luni, 13 septembrie.

În R. Moldova nu a murit nimeni. Nu este niciun caz de deces înregistrat în urma administrării vaccinului. În prezent, au fost administrate 1 milion 336 mii și ceva de doze de vaccin. Au fost înregistrate 1 496 de reacții adverse, dintre care doar 118 moderate. Restul – foarte ușoare. Aceste reacții sunt înregistrate nu doar de medici. Fiecare persoană care are reacții trebuie să acceseze pagina Agenției Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale și să raporteze aceste reacții (…) Informațiile (n.r:despre deces în urma vaccinului) vin din toate noutățile care au fost publicate, conspirații, știri false. Oamenilor le place să creadă că ei sunt salvatorii lumii prin faptul că se împotrivesc vaccinării. Îmi este foarte greu să explic”, a declarat Ala Nemerenco.

Anterior, Ala Nemerenco a spus că a fost înregistrat un deces în rândul persoanelor vaccinate anti-COVID-19. Cu toate acestea, informația urma să fie verificată și, potrivit ei, ar putea fi vorba de o persoană cu un certificat de imunizare fals.

„Avem o persoană care a decedat după ce s-a imunizat împotriva COVID-19, dar ca și în cazul copilului de 13 ani, avea multe comorbidități. O să facem publică această informație, fiindcă din moment ce oamenii vor vedea aceste informații fără date personale, probabil, vor putea să aibă mai multă încredere în vaccin”, a precizat Nemerenco.

În acest context, Ala Nemerenco a subliniat că până a prelua șefia Ministerului Sănătății, nu exista nicio informație despre câți dintre toți cei infectați sunt vaccinați.

Bilanțul în țara noastră a ajuns la 275.558 de cazuri confirmate de COVID-19. Din numărul total, 263.202 persoane au fost tratate de COVID-19, iar 6.536 au decedat în urma complicațiilor provocate de COVID-19.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *