Directorul general de la Poșta Moldovei și-a dat demisia: „Un mandat foarte complex și dificil”

Autor: , in Actualitate / Social / 21 septembrie, 2021, 12:34

Vitalie Zaharia, directorul de la Întreprinderea de Stat Î.S „Poșta Moldovei”, a anunțat marți, 21 septembrie, că a depus cerere de demisie, după ce s-a aflat în această funcție aproape doi ani.

„Stimați colegi, dragi prieteni!

Am avut marea onoare să mă aflu alături de voi timp de aproape doi ani, administrând una dintre cele mai mari și prospere Întreprinderi de Stat – Poșta Moldovei, timp în care am avut parte de momente unice, frumoase, dar și de multe provocări.

Un mandat foarte complex și dificil, acesta fiind marcat de criza provocată de pandemia COVID–19, care a generat un impact asupra activității economico-financiare a întreprinderii. Acest lucru a influențat calitativ implementarea planului de dezvoltare și a măsurilor de optimizare și eficientizare planificate. Toate obiectivele trasate au avut nevoie de o ajustare continuă și o adaptare la condițiile situației de urgență, prin desfășurarea unor activități organizatorice speciale, fapt ce a reprezentat una dintre cele mai mari provocări”, a declarat Zaharia.

Vitalie Zaharia susține că obiectivele și proiectele pe care le-a trasat sunt în mare parte încheiate.

„Unele, precum colaborarea cu Banca Europeană pentru Investiții, cu USAID pentru dezvoltarea serviciului curierat și pentru digitalizarea poștei, dar și altele – sunt cu statut avansat de derulare și rămân în sarcina colegilor, pentru a putea finaliza procesul de cofinanțare a diverselor proiecte. Realizări au fost foarte multe, iar printre cele mai relevante pot fi relatate următoarele: crearea celui mai performant și modern Centru de curierat din țară, obținerea statutului de Agent Economic Autorizat, finalizarea procedurii de obținere a licenței pentru emiterea Monedei electronice, impulsionarea comerțului electronic, proiectele realizate cu Programul Reforme structurale în Moldova al USAID, negocierile cu BERD și WB, parteneriatele cu Agenția E-Gov, Serviciul Vamal, Agenția de Investiții, ș.a. Am reușit să restructurăm procese, să optimizăm și să eficientizăm mecanisme ce țin de funcționalitatea întreprinderii, să schimbăm atitudinea și percepția despre Î.S. Poșta Moldovei. Toate acestea s-au realizat doar cu sprijinul și implicarea necondiționată a echipei fără de care nu ar fi fost posibile. Tot ceea ce am realizat – am făcut împreună, cu voi și pentru voi (…) Sunt mândru că am făcut parte din echipa Î.S. Poșta Moldovei”, a conchis Zaharia.

Amintim că, în luna ianuarie a acestui an, directorul Poștei Moldovei Bălți, Vasile Guțu, a venit cu mai multe acuzații la adresa directorului Poștei Moldovei, Vitalie Zaharia, subliniind că presiunile s-au intensificat în perioada campaniei prezidențiale din 2020.

„De mai mult de 10 ani sunt în funcție. Toată viața m-am condus de ideea că probleme interne se rezolvă la nivel intern, însă, astăzi a ajuns cuțitul la os. Deja de mai mult de un an, instituția în care activez a intrat într-o perioadă neclară (…) N-a trecut mult timp și s-au început întâlnirile directorului interimar al Poștei Moldovei, Vitalie Zaharia, cu directorii centrelor de poștă și fiecare întâlnire se termina cu scrierea cererilor de eliberare. Și eu am fost invitat, mi-a spus la fel, dar și mi-a fost prezentată o listă din 15 persoane care trebuiau să scrie cerere și să fie eliberați din funcție. Prerogativa noului director interimar era reforma politică la întreprindere și politizarea acestei întreprinderi de stat. Nu voi vorbi în detalii despre colegii mei, pentru că o parte din ei au fost hărțuiți și au scris cerere de eliberare, cu regret (…) Venirea lui Zaharia în funcție a venit ca o furtună (…) Am fost obligați de către domnul Vitalie Zaharia să participăm activ în campania prezidențială, de partea unui candidat. Dumneavoastră cunoașteți foarte bine cine este acel candidat. Nu înțelegem dacă ne-am transformat într-o filială politică sau rămânem de stat”, a relatat Guțu.

Jizdan: Mai mulți membri PDM au fost presați să plece din funcții, la indicațiile lui Dodon. ACuzații de presiune politică la adresa lui Zaharia (VIDEO)

Vitalie Zaharia a infirmat acuzațiile, calificându-le drept „false, defăimătoare și tendențioase”.

Reacția lui Zaharia, acuzat că a obligat mai mulți angajați de la Poșta Moldovei să demisioneze, fiind implicat și Dodon

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *