Lituania își îndeamnă cetățenii să arunce la gunoi telefoanele chinezești

Autor: , in Externe / 22 septembrie, 2021, 11:04

Ministrul Apărării din Lituania le-a transmis cetățenilor să nu mai cumpere telefoane din China sau să le arunce pe cele cumpărate deja. Asta după ce departamentul de securitate cibernetică al țării a descoperit mai multe device-uri care au abilitatea de a cenzura automat anumiți termeni, potrivit The Guardian.

Telefoanele emblematice vândute în Europa de gigantul chinez Xiaomi Corp au capacitatea integrată de a detecta și cenzura termeni precum „Tibet liber”, „Trăiască independența Taiwanului” sau „mișcarea pentru democrație”, a declarat marți organismul de stat lituanian pentru securitate cibernetică.

Capacitatea din software-ul telefonului Xiaomi Mi 10T 5G a fost dezactivată pentru regiunea Uniunii Europene, dar poate fi activată de la distanță în orice moment, a precizat centrul național de securitate cibernetică al ministerului în raport, scrie alephnews.ro.

„Recomandarea noastră este să nu cumpărați noi telefoane chinezești și să scăpați de cele deja cumpărate cât mai repede posibil în mod rezonabil”, a declarat ministrul adjunct al apărării, Margiris Abukevicius, în prezentarea raportului.

Relațiile dintre Lituania și China s-au deteriorat recent. Luna trecută, China a cerut Lituaniei să își retragă ambasadorul de la Beijing și a declarat că își va rechema trimisul la Vilnius, după ce Taiwanul a anunțat că misiunea sa din Lituania se va numi Biroul de reprezentare a Taiwanului.

Misiunile taiwaneze din Europa și SUA folosesc numele orașului Taipei, evitând o referire la insula în sine, pe care China o revendică ca teritoriu propriu.

Consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, a discutat săptămâna trecută cu prim-ministrul Lituaniei, Ingrida Šimonytė, și a subliniat sprijinul acordat țării sale în fața presiunilor din partea Chinei.

Raportul centrului cibernetic național a precizat, de asemenea, că telefonul Xiaomi trimitea date criptate privind utilizarea telefonului către un server din Singapore. De asemenea, a fost găsit un defect de securitate în telefonul P40 5G al companiei chineze Huawei, dar nu a fost găsit niciunul în telefonul unui alt producător chinez, OnePlus, a precizat acesta.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X