(VIDEO) Zece șoferi, depistați băuți la volan în ultimele 24 de ore, dintre care șase se aflau în stare avansată de ebrietate

Autor: , in Social / 22 septembrie, 2021, 12:22

În ultimele 24 de ore, agenții de patrulare au înlăturat de la volan zece șoferi în stare de ebrietate. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit reprezentanților IGP, șase din zece șoferi conduceau în stare de ebrietate avansată, iar unul a refuzat să treacă testarea alcoolscopică.

„Cazul în care șoferul a refuzat să fie testat cu Drager-ul, deși se simțea un miros puternic de alcool, a avut loc aseară, în jurul orei 18:00, în Comrat. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că, șoferul unui Opel s-ar afla in stare de ebrietate la volan și prezintă pericol în trafic. Polițiștii Direcției de patrulare Sud au stopat, în scurt timp, mașina respectivă. La volan se afla un bărbat de 44 de ani, locuitor al municipiului Comrat. Acesta vizibil se afla în stare de ebrietate, însă a refuzat testarea alcoolscopică”, a precizat IGP.

Amintim că, cei care refuză să fie testați alcoolscopic, pentru a stabili gradul de alcoolemie, sunt documentați penal conform legislației.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X