Peste 40 de europarlamentari cer Comisiei Europene să investigheze rolul Gazprom în creșterea prețului la gaze: „Șantajează Europa, nu crește rezervele de gaze”

Autor: , in Economic / Externe / 23 septembrie, 2021, 13:24

Un grup de peste 40 de europarlamentari, printre care șase români, a cerut Comisiei Europene (CE) să investigheze rolul Gazprom în creșterea prețurilor europene la gaz, susținând că întreg comportamentul companiei i-a determinat să suspecteze manipularea pieței, notează G4media.ro.

Printre altele, grupul de deputați din Parlamentul European (PE) susțin că „Gazprom șantajează Europa, nu crește rezervele de gaze”.

În scrisoarea către Comisia Europeană, cei 43 din 705 de europarlamentari au declarat că suspectează că compania rusească Gazprom a acționat pentru a crește prețurile la gaz.

„Solicităm Comisiei Europene să deschidă urgent o anchetă asupra unei posibile manipulări deliberate a pieței de către Gazprom și a unei posibile încălcări a regulilor de concurență ale UE”, se menționează în scrisoare.

Ca răspuns la acuzații, Gazprom a transmis că a furnizat clienților săi gaz cu respectarea deplină a contractelor existente. Comisia Europeană a transmis că a primit scrisoarea și va răspunde în timp util.

Europarlamentarii au declarat că există suspiciuni cu privire la „efortul companiei de a pune presiune” asupra Europei să accepte o lansare rapidă a gazoductului său Nord Stream 2, care încă trebuie să elimine obstacolele de reglementare care ar putea dura câteva luni.

Gazprom a anunțat săptămâna trecută că a finalizat construcția conductei Nord Stream 2 către Germania, dublându-și capacitatea de export de gaze prin Marea Baltică.

Parlamentarii europeni au făcut referire la diferite incidente, inclusiv închideri recente ale unora dintre producțiile Gazprom și au afirmat că compania a refuzat să utilizeze capacitățile de transport ale gazelor prin conductele existente.

„Toți acești factori permit existența suspiciunilor că creșterea record a prețului gazelor naturale în Europa din ultimele săptămâni ar putea fi rezultatul direct al manipulării deliberate a pieței de către Gazprom”, se mai arată în scrisoarea Parlamentului European.

Fostul ministru polonez de Externe și actual europarlamentar semnatar al scrisorii, Anna Fotyga, susține că Gazprom a refuzat în mod deliberat cererea făcută în vară „de a crește volumul de gaze pentru aprovizionarea rezervelor europene în vederea iernii” (rezervele sunt acum la 75% din capacitatea lor, cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani); iar acest lucru se întâmplă „în ciuda informațiilor disponibile conform cărora gigantul rus ar avea suficientă capacitate de producție” pentru a satisface cererea.

Mai mult, „acum, Gazprom nu ar exploata capacitatea gazoductului actual și deja existentului gazoduct Nord Stream”, care ar permite o creștere a aprovizionărilor fără a aștepta deschiderea dublării, creând efectiv probleme repornirii economiilor UE, explică Fotyga, citată de Rador.

În cursul zilei de luni, reprezentanții gigantului rus au venit cu o reacție în urma acuzațiilor din partea Parlamentului European: „Furnizăm gaze la cererea clienților noștri și în deplină conformitate cu obligațiile contractuale, depunând eforturi pentru a satisface cererile suplimentare, dacă este posibil. Continuăm să furnizăm gaz la un nivel apropiat de recordul istoric, în creștere față de aceeași perioadă a anului 2020”, a declarat un purtător de cuvânt al Gazprom.

Potrivit analiștilor, prin limitarea fluxurilor, Rusia încearcă să convingă Europa de centralitatea Nord Stream 2 pentru securitatea energetică a continentului, mai ales acum că sezonul rece și creșterea consumului casnic bat la ușă.

Nord Stream 2 s-a confruntat cu sancțiuni din partea Statelor Unite și cu critici din partea altor țări, care se tem că UE își va spori dependența de importurile de energie din Rusia.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *