CEC și-a ales vicepreședintele și secretarul

Autor: , in Politic / 1 octombrie, 2021, 17:58

În ședința de vineri, 1 octombrie, membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au finalizat procesul de alegere a conducerii instituției. Astfel, Pavel Postica a fost ales în funcția de vicepreședinte al Comisiei, iar Alexandr Berlinschii – în funcția de secretar al instituției.

Amintim că pe 16 septembrie curent, Parlamentul R. Moldova a confirmat 6 membri ai Comisiei, care la data de 17 septembrie au ales-o pe doamna Angelica Caraman în funcție de președintă a instituției.

Ulterior, la 28 septembrie 2021, membrii confirmați au adresat un apel Parlamentului în care au atras atenția la necesitatea respectării termenului de cel mult 15 zile pentru alegerea conducerii instituției, iar în consecință necesitatea suplinirii numărului de 3 membri CEC care așa și nu au mai fost confirmați.

Potrivit Codului electoral, alegerea președintelui, vicepreședintelui și secretarului Comisiei Electorale Centrale urmează să aibă loc nu mai târziu de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de confirmare a noii componente a CEC, termen care a expirat azi. Persoanele alese în funcție de conducere a CEC activează permanent, ceilalți membri fiind convocați de președintele Comisiei după caz.

Mandatul Comisiei Electorale Centrale este de 5 ani.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *