Precizările ANI privind informația că „l-a scos basma curată pe șeful adjunct suspendat al PG, Ruslan Popov”

Autor: , in Actualitate / Justiție / 11 octombrie, 2021, 11:49

Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) nu a găsit discrepanţe în declaraţiile de avere semnate de procurorul Ruslan Popov şi a dispus încetarea procedurii de control după 20 de luni de verificări, scrie Anticorupție.md. Potrivit aceleeași surse, inspectorul ANI a trecut cu vederea casa de lux a procurorului pe care nu a declarat-o până în 2015, a justificat împrumuturile din partea socrilor, iar afacerea de milioane din agricultură înregistrată pe numele tatălui său a lăsat-o pe seama Fiscului. În acest context, reprezentanții ANI au venit cu mai multe precizări la acest subiect, printre care și că „casa în care se presupune ca ar locui Ruslan Popov a fost dată în exploatare în anul 2006, când încă nu exista un cadru legal sau o instituție de integritate.

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) susține că a finalizat controlul pe numele lui Ruslan Popov al declarării la 30 septembrie 2021.

„Conform procedurilor, actul de constatare este expediat subiectului de control, iar după ce acesta recepționează documentul și ANI este informat despre acest lucru, actul de constatare poate fi publicat pe pagina web a ANI, în decurs de 24 de ore. ANI a recepționat avizul poștal că subiectul a primit actul de constatare, vineri 8 octombrie 2021. Respectiv, instituția noastră, ca și în cazurile precedente, urma să publice luni, 11 octombrie 2021, un comunicat de presă informativ despre constatările stabilite de inspectorul de integritate pe acest dosar de control și actul de constatare”, a precizat ANI.

Potrivit ANI, informațiile despre acest act de constatare au ajuns mai devreme în public din alte surse.

„Inspectorul de integritate a întreprins toate acțiunile legale pe domeniul de competență în vederea stabilirii existenței unei diferente substanțiale între averea dobândită și veniturile realizate, conducându-se strict după cadrul legal existent. Mai mult decât atât, în cadrul procedurii de control inspectorul a primit și explicații din partea persoanelor care nu pot fi supuse controlului, dar au figurat în anchetele jurnalistice”, a menționat ANI.

Referitor la casa în care se presupune că ar locui Ruslan Popov, ANI susține că „imobilul a fost dat în exploatare în anul 2006, când încă nu exista un cadru legal sau o instituție de integritate”.

„Totodată, fapta ce vizează îmbogățirea ilicită, care ține de competenta Procuraturii, a fost inclusă în Codul Penal abia în anul 2014.

De menționat că, inspectorul de integritate nu poate extinde controlul pe avere și în privința persoanelor care nu se află la întreținerea acestuia, ne referim în cazul dat la părinții subiectului. Totuși, în baza bănuielor rezonabile ce s-au dedus din informațiile jurnalistice, inspectorul de integritate a remis un denunț către Serviciul Fiscal de Stat în vederea demarării unui control fiscal asupra activității gospodării țărănești administrată de către tatăl subiectului, precum și pe numele celor doi părinți ai subiectului”, a subliniat ANI.

Conform informațiilor ANI, dosarul pe avere pe numele lui Ruslan Popov conține un probatoriu de peste 800 de file.

„În ziua de sâmbătă, 9 octombrie 2021, instituția noastră a colaborat cu procurorii, care au venit la sediul ANI pentru a ridica materialele pe acest dosar de control”, au conchis reprezentanții ANI.

Potrivit Anticorupție.md, în actul de constatare semnat de către inspectorul superior de integritate, Andrian Fetescu, se arată că în perioada 2012–2020 veniturile familiei Popov depăşesc cu aproape patru milioane de lei valoarea averii. Inspectorul de integritate nu face nicio referinţă la casa de peste 200 de metri pătraţi a procurorului, dată în exploatare în 2006, pe care a început să o declare în 2015 la preţul de 111.753 de lei.

Inspectoratul de integritate a trecut la categoria venituri împrumuturile de zeci de mii de euro luate de la socri şi a găsit relevantă justificarea lui Ruslan Popov că soacra l-a împrumutat după ce şi-a vândut averea în Ucraina şi a reuşit să-şi construiască o gospodărie şi să-şi asigure un trai decent lângă casa ginerului.

Inspectorul Fetescu nu a solicitat explicaţii privind afacerea pomicolă şi a frigiderului pentru fructe, construit într-un timp record, înregistrate pe numele tatălui lui Ruslan Popov, un pensionar care a dus un trai modest, lucrând întreaga viaţă ca muncitor de rând.

Potrivit Anticorupție.md, inspectorul de integritate a motivat că verificarea averii tatălui procurorului nu ţine de competenţa sa, iar controlul provenienţei banilor investiţi în afacere ţine de competenţa Inspectoratului Fiscal.

Amintim că, Ruslan Popov a fost reţinut, sâmbătă, 9 octombrie şi plasat în arest preventiv pentru 72 de ore. Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a declarat că șeful adjunct suspendat Ruslan Popov este urmărit penal de Procuratura Anticorupție pentru îmbogățire ilicită.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *