Slusari: R. Moldova a pierdut, de facto, cariera de piatră concasată din Pervomaisc, Ucraina

Autor: , in Politic / 13 octombrie, 2021, 17:12

„Din sursele mele de încredere din Ucraina am aflat că Moldova de facto a pierdut cariera de piatră concasată din Pervomaisc, regiunea Nicolaev”. Afirmația îi aparține fostului vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, care spune că a fost șocat să afle că autoritățile ucrainene au scos la licitație repetată dreptul de folosință al terenului care juridic se află în gestiune moldovenească.

UPDATE 17:21 „Am expediat imediat un demers”. Reacția APP privind cariera de piatră concasată din Pervomaisc

Știrea inițială:

„Am rămas perplex la informația că autoritatea ucraineană, responsabilă pentru geologie și geodezie, a scos la licitație repetată (!) pentru 20 octombrie 2021 dreptul de folosință pentru terenul cu piatră, care juridic se află în gestiunea Întreprinderii de stat subordonate Republicii Moldova. Apropo, conform cercetărilor geologice, rezervele de piatră de calitate înaltă se estimează în acest sector pentru aproximativ 180 de ani”, a scris fostul vicepreședinte al Platformei DA.

„La fel, am fost informat că dreptul pentru extragerea zăcământului cel mai probabil îl va obține compania oligarhului ucrainean Vladimir Prodivus, interesele căruia mulți ani au fost promovate în Moldova de Vladimir Andronache și omul lui la Agenția Proprietății Publice, Eugen Buzgan. Din câte înțeleg, scopul licitației repetate este micșorarea de două ori a prețului pentru autorizația de extragere”, a mai scris Slusari.

Politicianul cere ca Agenția Proprietății Publice (APP) „să iasă urgent cu explicații privind veridicitatea informației și să explice cu ce se ocupă în cadrul acestei întreprinderii din Pervomaisc administratorul desemnat de Agenție”.

Potrivit lui Slusrai, societatea este în drept să cunoască de la Procuratura Generală care este soarta dosarului penal, deschis cu mare întârziere în ianuarie 2021 pe devalizarea celor două cariere din Ucraina, gestionate de întreprinderile de stat moldovenești.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *