Averile celor de la conducerea BNM, verificate de către inspectorii de integritate. ANI: Este o premieră

Autor: , in Actualitate / Economic / 27 octombrie, 2021, 11:33

Declarațiile de avere și interese personale depuse pentru anul 2020, de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul și viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) vor fi verificate de către inspectorii de integritate. Totodată, vor fi supuse verificărilor și declarațiile depuse de membrii Consiliului de Supraveghere și ai Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei, dar și cele completate de șefii și adjuncții de subdiviziuni din cadrul acestei entități. În acest sens, prin sistemul e- Integritate au fost repartizate spre verificare peste 40 de declarații de avere și interese personale. De menționat că verificarea acestei categorii de subiecți va derula pentru prima dată în activitatea ANI.

Dacă inspectorii de integritate vor descoperi bănuieli rezonabile de încălcare a legislației, atunci vor fi inițiate proceduri de control pe toate regimurile juridice conexe ANI sau cauze contravenționale.

Acțiunea are loc în contextul ordinului emis în luna aprilie 2021 de președintele ANI, după ce s-a încheiat perioada de depunere a declarațiilor de avere și interese personale. Potrivit documentului, au fost identificați mai mulți demnitari și funcționari de rang înalt, din circa 40 de categorii de subiecți ai declarării, în privința cărora s-a dispus controlul obligatoriu, din oficiu, al declarațiilor anuale de avere și interese personale depuse pentru anul 2020 de către subiecții de interes public.

Până acum, inspectorii de integritate au verificat declarațiile depuse de judecători, procurori, deputați și miniștri, iar pe numele unora dintre aceștia au fost inițiate proceduri de control.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X