Parlamentul se întrunește joi în ședință plenară. Ce subiecte vor fi examinate

Autor: , in Politic / 27 octombrie, 2021, 17:59

Parlamentul se va întruni în ședință plenară, joi, 28 octombrie curent. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, 27 octombrie, ordinea de zi a acesteia.

Astfel, deputații vor modifica, în lectură finală, Legea privind dezvoltarea regională, Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali și vor ratifica Acordul de modificare nr. 2 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea lucrărilor de construcție și reabilitare a drumurilor în Republica Moldova.

Totodată, în prima lectură vor fi examinate mai multe proiecte de lege, inclusiv, cel cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători, proiectul pentru ratificarea Acordului de parteneriat strategic, comerț și cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și proiectul privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului.

De asemenea, parlamentarii vor examina proiectul de hotărâre privind demisia unui deputat.

Ședința plenară va începe la ora 11.00.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X