(DOC) Proiectul ce prevede moratoriu la construcţia staţiilor PECO timp de şase luni, înregistrat. Radu Marian: „Un prim pas spre mai multă concurență liberă, dar și eficiență”

Autor: , in Actualitate / Economic / 4 noiembrie, 2021, 16:44

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, a anunțat astăzi, 4 noiembrie, că a înregistrat proiectul de lege ce prevede moratoriu la construcţia staţiilor PECO timp de şase luni. El a argumentat că acest proiect va reprezenta un prim pas spre mai multă concurență liberă, dar și eficiență pe piața petrolieră.

Parlamentarul Radu Marian a anunțat măsurile propuse în proiect:

– Introducerea unui moratoriu de șase luni asupra construcțiilor stațiilor petroliere.

„Numărul excesiv de mare de stații petroliere duce la cheltuieli crescânde și la o presiune mai mare pe prețurile la pompă. Republica Moldova are al treilea cel mai mic număr de mașini deservite per stație din Europa (după Grecia și Letonia), iar volumul de carburanți comercializat per stație este de câteva ori mai mic decât în țările din regiune. În orașe și în special în Chișinău, avem benzinării la fiecare pas, iar asta nu are niciun sens din punct de vedere economic. Moratoriul se va aplica pe 6 luni, iar între timp autoritățile vor stabili criterii mult mai stricte de construcție a acestor stații”, a agumentat deputatul.

– Eliminarea taxei fixe pentru licenţa privind importul şi comercializarea cu ridicata de 260 mii lei anual.

„Această taxă a fost introdusă ca o barieră de intrare pe piață pentru importatorii mai mici și astfel, reprezintă un obstacol pentru concurență liberă pe piață. În schimbul acestei sume fixe, se propune introducerea unei taxe de import de 10 lei per tonă. Eliminarea acestei taxe fixe va reprezenta un pas important spre apariția mai multor importatori”, a subliniat Radu Marian.

– Majorarea de până la 10 ori a amenzilor aplicate companiilor petroliere pentru încălcarea legislației din domeniu.

„În acest moment, amenzile aplicate companiilor sunt de la 3 mii până la maxim 15 mii lei, o sumă simbolică în comparație cu veniturile de sute de milioane de lei pe care le înregistrează multe din aceste companii, dar și în comparație cu potențialele prejudicii pe care le poate aduce încălcarea regulilor de joc. Majorarea amenzilor va duce la responsabilizarea operatorilor de pe piață”, a mai spus parlamentarul.

– Interzicerea revânzării angro.

„În 2017, Parlamentul a votat un amendament al deputatului Andronachi, care a permis oricărui participant de pe piață să achiziționeze pe teritoriul ţării produse petroliere pentru a le vinde. Companiile mari și-au consolidat puterea, o dată ce pot vinde angro carburanți altor concurenți de pe piață. În acest răstimp, numărul titularilor de licență a scăzut cu 40%, de la 37 importatori în 2018, la doar 22 în 2020. În viziunea noastră, redacția actuală a Legii privind produsele petroliere a permis oricărui agent economic să cumpere produse petroliere angro pe teritoriul ţării și să le comercializeze mai departe, fără a exista un mecanism clar de control, ceea ce majorează riscul de contrabandă și vânzările la negru de carburanți”, a adăugat deputatul.

Prin această prevedere, deputatul propune revenirea la formularea legii din 2018, astfel încât vânzarea angro să se facă doar către consumatorilor finali.

„Ca să fie clar – agricultorii, companiile de transport, întreprinderile etc., vor putea în continuare achiziționa produse angro, în cazul în care vor fi consumatori finali ai produselor petroliere. Reintroducerea interdicției revânzării angro ar stimula mai multe companii petroliere să importe carburanți din surse alternativă și astfel să creeze un mediu concurențial mai dinamic”, a remarcat Radu Marian.

„În ultimele luni, au avut loc creșteri istorice ale prețurilor internaționale la carburanți – în toată lumea au crescut brusc prețul la pompă, inclusiv și în Moldova. Totodată, în ultimele zile, prețul la motorină și benzină a scăzut ușor. Chiar dacă nu putem influența cotațiile internaționale, ce putem face este să impulsionăm concurența și eficiența pe piață. Din păcate, mai multe companii petroliere, în special cele mai mari, refuză să concureze sub prețul plafon stabilit de ANRE. Asta chiar dacă există companii mai mici care stabilesc prețuri cu 30-40 de bani mai mici decât prețul maxim”, a declarat Radu Marian.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X