Un diplomat rus, găsit mort în fața ambasadei din Berlin. Ar fi căzut de la etaj, în urma unui „accident tragic”

Autor: , in Externe / 5 noiembrie, 2021, 14:37

Un diplomat rus despre care se crede că avea legături cu agenția de spionaj FSB a Kremlinului a fost găsit mort în fața ambasadei din Berlin, au confirmat surse oficiale pentru Der Spiegel, citate de Digi24.

Bărbatul de 35 de ani, care a fost secretar secund al ambasadei rusești din 2019, a fost găsit mort în fața clădirii, pe data de 19 octombrie, în jurul orei 7:20. Știrea despre moartea sa a fost confirmată și a fost făcută publică abia vineri, 5 noiembrie.

Se presupune că bărbatul a căzut de la ultimul etaj al clădirii din cartierul Mitte, iar ambasada a numit incidentul un „accident tragic”.

Nu a fost stabilită nicio cauză oficială a morții, deoarece ambasada a refuzat o autopsie. Pentru că bărbatul era diplomat, iar „accidentul” s-a petrecut pe terenul ambasadei, autoritățile germane nu au autoritate să efectueze o anchetă.

Corpul diplomatului a fost transferat între timp în Rusia.

Potrivit informațiilor Der Spiegel, diplomatul mort era înrudit cu un ofițer de rang înalt din FSB care conduce departamentul responsabil cu lupta împotriva terorismului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X