Ofițer al INSP, reținut în dosarul organizării migrației ilegale spre România, cu implicarea unui irakian

Autor: , in Social / 17 noiembrie, 2021, 17:44

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a fost reținut încă un figurant în schema de migrație ilegală spre România, realizată de un grup infracțional, cu implicarea unui cetățean al Irakului.

Potrivit documentării acțiunilor ilegale ale grupului, efectuate de către ofițerii Poliției de Frontieră, cu autorizarea procurorilor PCCOCS, destinația finală a migranților sirieni în cadrul călătoriei facilitate ilegal de către membrii grupului infracțional era Germania.

În acest scop, membrul grupului reținut miercuri, în calitatea sa de ofițer al Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului General al Poliției a asigurat escortarea persoanelor traficate, cu un automobil adaptat acestui tip de operațiune.

Investigațiile asupra activității întregului grup infracțional continuă, iar procurorii PCCOCS vor decide asupra necesității solicitării aplicării măsurilor preventive în privința bănuitului.

În ceea ce privește măsurile preventive aplicate altor membri ai grupului reținuți anterior – o femeie din Moldova și un bărbat din Irak – la solicitarea procurorilor, instanța de judecată a dispus aplicarea arestului preventiv în privința ambilor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X