PCCOCS: Un preot al unei mănăstiri din Chișinău a fost condamnat la 16 ani închisoare

Autor: , in Social / 19 noiembrie, 2021, 14:49

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat vineri, 19 noiembrie, că a terminat urmărirea penală și a trimis pe banca acuzaților un preot al unei mănăstiri din municipiul Chișinău, după ce acesta a abuzat-o sexual timp de trei ani pe fiica femeii cu care era în relații de concubinaj.

Potrivit informațiilor oferite de procurori, în anul 2016, mama copilei și preotul vizat au hotărât să locuiască ca familie, iar în acest scop, femeia i-a făcut acestuia cunoștință cu fiica sa, atunci când acesta a și fost pus la curent cu faptul că aceasta era școlăriță în clasa a VI-a.

„Totuși, un an mai târziu, atunci când copila avea vârsta de 13 ani, inculpatul a întreținut cu ea prima ei relație sexuală, fără acordul acesteia, profitând de vârsta fragedă a acesteia, iar ulterior și în forme perverse. Mai mult, acesta o obliga să întrețină relații sexuale și în stăreția mănăstirii, prin șantajarea copilei precum că în cazul refuzului ei, urma să facă publică relația lor, inclusiv la locul ei de studii.

În ceea ce privește mama copilei cu care inculpatul concubina, ultima a fost critică față de avansurile camuflate pe care a observat că acesta i le făcea fiicei. Însă, așa cum serviciul ei presupunea absența frecventă de acasă, inclusiv în perioada zilei de după orarul școlar, infracțiunea s-a produs și a continuat mai mult de trei ani – perioadă în care victima nu informase pe nimeni despre abuz, așa cum experimenta un sentiment de rușine”, au precizat procurorii.

Totul a ieșit la iveală după ce concubinajul cu mama victimei a fost întrerupt din motivul că inculpatul făcea exces de băuturi alcoolice și manifesta agresivitate verbală și fizică față de ea și fiică. Un factor important în investigarea de către procurorii PCCOCS a abuzului l-a constituit autosesizarea ofițerului Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, în baza datelor operative, precum și înregistrarea unor discuții telefonice ulterioare cu preotul investigat, autorizate de judecătorul de instrucție.

După pornirea urmăririi penale, victimei i-a fost acordată asistență psihologică și socială, inclusiv prin oferirea spațiului de trai temporar, într-un centru dedicat protecției victimelor traficului de ființe umane. De asemenea, victima a beneficiat de instruire în domeniul dactilografierii, achitată de către autorități.

Ulterior reținerii figurantului, procurorii PCCOCS au formulat învinuirea în privința acestuia și au obținut plasarea lui în arest preventiv, unde acesta continuă să fie deținut. La solicitarea procurorilor, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe inculpat la 16 ani închisoare, cu dispunerea achitării prejudiciului moral în sumă de 100.000 de lei, ca parte a acțiunii civile înaintate de victimă.

Notă: După condamnarea în prima instanță, inculpatul este în drept să atace sentința la Curtea de Apel Chișinău, în următoarele două săptămâni.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X