Slusari critică modalitatea în care guvernarea a decis să achite din bani publici datoriile Moldovagaz: „De ce nu s-a gajat sediul”

Autor: , in Actualitate / Politic / 24 noiembrie, 2021, 08:42

Modalitatea de a achita datoria Moldovagaz către Gazprom, acumulată pe parcursul anului 2021, este una periculoasă și care poate crea precedente, consideră vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

„Vreau să înțeleg cum a ajuns guvernarea de la achitarea restanței curente față de Gazprom la stingerea cu BANII PUBLICI a datoriilor istorice de 1,4 mlrd lei a unui agent economic. Eu achit impozitele și plătesc pentru gazele naturale furnizate. De ce impozitele mele trebuie să meargă nu pentru pensii, salarii, investiții la sate, subvenții pentru agricultorii, ci pentru achitarea datoriilor companiei Termoelectrica? Oare nu este operațiunea respectivă un ajutor de stat pentru aceasta întreprindere și ce vor spune acum alți agenți economici?”, menționează Slusari.

El susține că această procedură contravine și prevederilor acordului de asociere.

„Cum facem cu asigurarea concurenței loiale și cu art. 339 al Acordului de Asociere, care prevede că ajutoarele de stat acordate de Uniune sau de Republica Moldova ori prin resursele uneia dintre părți, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producției de anumite mărfuri și servicii și care afectează schimburile comerciale între părți sunt INCOMPATIBILE cu prezentul acord”, mai spune fostul deputat.

El vrea să vadă și „opiniile doamnei prim-ministru, ministrului finanțelor și ministrului justiției și să văd atitudinea Guvernului per ansambru în privința acestui subiect”.

„În 2014 a fost creat un precedent grav cu emiterea garanțiilor de stat pentru cele trei bănci devalizate cu încalcarea legii cu privire la ajutorul de stat, fără acordul Consiliului Concurenței. Poate faptul că nici Leancă, nici Candu și nici Arapu pănă în prezent nu stau la pușcarie cumva a inspirat autorii acestei deciziei dubioase cu cesiune și achitarea datoriilor doar la o sîngură întreprindere cu mijloacele financiare bugetare.
Sunt curios de ce nu s-a mers pe un contract de împrumut între Energocom și Moldova Gaz cu gajarea unor active ale întreprinderii afiliate a Gazpromului ca garanției de rămbursare a împrumutului. De exemplu cu gajarea sediului Moldovagaz”, concluzionează Slusari.

Ministrul Infrastructurii Andrei Spînu a declarat că din bugetul de stat vor fi achitate aproximativ 1,4 miliarde de lei către Moldovagaz, ca parte a unei datorii istorice a companiei Termoelectrica.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X