Urmărirea penală pe dosarul „7 aprilie” a fost reluată. Precizările Procuraturii Generale

Autor: , in Actualitate / Social / 25 noiembrie, 2021, 13:39

Procurorul general interimar Dumitru Robu a reluat urmărirea penală pe dosarul evenimentelor din 7 aprilie 2009 și a dispus instrumentarea dosarului de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Anunțul a fost făcut joi, 25 noiembrie.

„În urma verificării informației relatate de către cetățeanul Boris Sprîncean, în cadrul unei emisiuni televizate din data de 10 noiembrie 2021 și ulterior depunerii unei sesizări la acest subiect de către deputatul Lilian Carp, Procurorul General interimar Dumitru Robu a reluat urmărirea penală pe dosarul evenimentelor din 7 aprilie 2009 și a dispus instrumentarea dosarului de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS)”, au precizat reprezentanții Procuraturii Generale.

În continuare, urmează ca procurorii PCCOCS să întreprindă acțiunile procesual-penale necesare investigării inclusiv a versiunii înaintate de către participantul la emisiune, potrivit căruia, anumite persoane pregătite aveau rolul de deturnare a evenimentelor, prin folosirea armelor de foc.

„Investigațiile vor fi efectuate inclusiv prin prisma infracțiunilor de uzurpare a puterii de stat, dezordinilor în masă și imperativului securității naționale. În acest sens, procurorii vor valorifica și cooperarea cu alte instituții ale statului”, au subliniat reprezentanții Procuraturii Generale.

Amintim că, Dumitru Robu a fost sesizat de către deputatul Lilian Carp, președintele comisiei securitate și ordine publică a Parlamentului, în privința posibile implicări a oligarhului Vladimir Plahotniuc și a apropiatului său Andrian Nichifor în evenimentele din 7 aprilie 2009.

Carp îi solicită lui Robu să „întreprindă toate acțiunile ce se impun conform legislației pentru investigarea informațiilor” apărute în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal V, privind presupusa implicare a lui Vladimir Plahotniuc și a lui Adrian Nichifor în evenimentele din 7 aprilie 2009.

Se întâmplă după ce Boris Sprîncean, finul lui Andrian Nichifor, a făcut dezvăluiri în acest sens miercuri, în cadrul emisiunii televizate.

„Ziua de naștere a lui Adrian este pe 12 aprilie și am mers la el pentru a ne felicita. La un moment dat m-a invitat în dormitorul său și mi-a arătat 12-14 lunete și vreo 15 pistoale. Acele lunete au servit la evenimentele din 7 aprilie, armele erau puse pe poziție, toate țineau diferite ținte, erau poziționate pe mai multe clădiri, ele așteptau comanda ca să deschidă focul asupra anumitor persoane. Lor li s-a comunicat că pe Aeroportul de la Mărculești staționa grupul Alfa al serviciilor secrete rusești, iar acesta a fost un motiv să nu deschidă focul. Nu cred că Nichifor ar fi făcut acest lucru fără indicațiile lui Plahotniuc”, a mai declarat Sprîncean.

Citește și: (VIDEO) Finul lui Nichifor, despre relațiile acestuia cu Plahotniuc, implicarea în evenimentele din 7 aprilie și furturile de pe carduri

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X