Natalia Gavrilița a avut prima discuție cu noul premier al României. Ar putea avea o întrevedere în perioada imediat următoare

Autor: , in Actualitate / Politic / 26 noiembrie, 2021, 14:53

Șefa Guvernului de la Chișinău, Natalia Gavrilița, a avut astăzi, 26 noiembrie, o discuție telefonică cu Nicolae-Ionel Ciucă, noul prim-ministru al României. Gavrilița l-a felicitat pe omologul său cu numirea în funcție, i-a urat succes în activitate și a apreciat ajutorul acordat de partea română țării noastre pentru gestionarea crizei energetice și celei legate de COVID-19.

Într-o notă informativă emisă de reprezentanții Guvernului de la Chișinău se spune că oficialii au discutat despre prevederile Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România – Republica Moldova, semnată la 23 noiembrie 2021, și care face referință la angajamentele ambelor părți pe domenii importante, inclusiv infrastructura de transport, comunicații și societatea informațională, cooperarea regională și teritorială, asistența oficială pentru dezvoltare, interconexiune energetică etc. Prim-ministrul României și-a exprimat deschiderea și disponibilitatea de a susține toate acțiunile incluse în Foaia de parcurs.

Totodată, Natalia Gavrilița și Nicolae-Ionel Ciucă au convenit la necesitatea unei întâlniri în perioada imediat următoare.

Precizăm că, Guvernul condus de Nicolae Ciucă a obținut joi, 25 noiembrie, voturile de învestire în Parlament. Cabinetul a fost votat cu o majoritate confortabilă de 318 voturi, cu peste 80 mai mult decât minimul necesar de 234 de voturi. Parlamentarii USR și AUR votat împotrivă. Miniștrii Guvernului Ciucă au depus jurământul la Cotroceni.

Vezi și: România: Guvernul Nicolae Ciucă a trecut de votul de învestire. Lista miniștrilor

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X