Petic, achitat în dosarul în care a fost acuzat de viol: Prima dată când am strâns mâna vreunui judecător (VIDEO)

Autor: , in Actualitate / Politic / 30 noiembrie, 2021, 17:55

Fostul angajat al Poliției de Frontieră, Gheorghe Petic, a fost achitat în dosarul în care era acuzat de viol. El a declarat că încă nu a citit sentința, dar mulțumește celor care l-au susținut.

„Eu încă nu am citit sentința. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în ultimii trei ani, pentru faptul că m-au susținut. Vreau să mulțumesc posturilor TV libere care au redat această mizerie în mod imparțial. Important este că astăzi am fost achitat pe acel mizerabil dosar de viol”, a declarat Petic.

Gheorghe Petic susține că e prima dată când a strâns mâna vreunui judecător.

„Nu am citit sentința, dar important că au figurat acele cuvinte mut așteptate. Este pentru prima dată când am strâns mâna vreunui judecător. Republica Moldova va avea de dat socoteală pentru că a promovat judecători și procurori corupți. Voi fi fericit atunci când toate dosarele politice fabricate vor fi achitate (…) Până când justiția nu va fi curățată pe deplin, eu nu îmi permit luxul de a zâmbi. Urmează ca după ce sentința intră in vigoare, urmează ca cei care au fabricat acest dosar, mă refer la Cavcaliuc și Jizdan, Plahotniuc, urmează să plătească prejudiciu moral și material”,a adăugat Petic.

Vezi și: Dosarul în care e acuzat de viol. Petic: „Am fost recunoscut ca parte vătămată. Pretențiile sunt de 5 milioane de lei”
Anterior, Alexandru Jizdan a declarat că respinge acuzațiile aduse de Gheorghe Petic, calificându-le drept nefondate, la fel ca și Gheorghe Cavcaliuc.

De asemenea, Vlad Plahotniuc, prin intermediul avocatului său Lucian Rogac, a comentat pentru COTIDIANUl aceste acuzații, spunând că sunt nefondate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X