Deputații se convoacă vineri și luni în ședințe plenare ale Parlamentului. Ce subiecte urmează a fi supuse votului

Autor: , in Politic / 2 decembrie, 2021, 21:53

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare care vor avea loc vineri, 3 decembrie, și luni, 6 decembrie. Astfel, deputații urmează să examineze în lectura a doua mai multe inițiative, printre care proiectul de lege pentru modificarea Codului navigației maritime comerciale a R: Moldova și proiectul de lege cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi.

Pe ordinea de zi au mai fost incluse două proiecte pentru ratificarea unor amendamente la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție. De asemenea, va fi examinat proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul Republicii Moldova și cel al Ucrainei.

Deputații vor mai examina proiectul de lege privind amnistia în legătură cu aniversarea a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova și va fi reexaminată Strategia privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2021 – 2024 și Planul de acțiuni pentru implementarea acesteia.

De asemenea, ordinea de zi a fost completată cu proiecte propuse de Comisiile permanente ale Parlamentului. Astfel, deputații vor examina mai multe proiecte de hotărâre privind numirea în funcție a doi viceguvernatori ai Băncii Naționale a Moldove, a candidaților la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului și a directorului general al furnizorului public național de servicii media Compania ”Teleradio-Moldova”.

În cadrul ședinței de luni, 6 decembrie, deputații vor examina în lectura a doua proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022, bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 și proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2022.

Mâine, 3 decembrie, ședința plenară va începe la ora 11.00.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X