Moscova afirmă că dorinţa Ucrainei de a recupera Crimeea este o „ameninţare directă” pentru Rusia

Autor: , in Externe / 2 decembrie, 2021, 22:15

Rusia consideră că dorinţa afişată a Ucrainei de a recupera Crimeea, teritoriu anexat de Moscova în 2014, este o „ameninţare directă” la adresa sa, a spus Kremlinul în plină escaladare a tensiunilor dintre cele două ţări.

„De fapt, vedem aceasta ca pe o ameninţare directă la adresa Rusiei”, a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, referindu-se la afirmaţii făcute cu o zi în urmă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează agențiile internaționale de presă citate de Agerpres.

Zelenski a declarat miercuri în faţa Radei Supreme (parlamentul unicameral ucrainean) că „eliberarea” Crimeii este un „obiectiv” şi o „filosofie” naţionale. El s-a referit însă la eforturile ucrainene în domeniul diplomatic, şi nu la o intervenţie militară, notează France Presse.

„O astfel de formulare semnifică faptul că regimul de la Kiev intenţionează să utilizeze toate mijloacele – inclusiv recurgerea la forţă – pentru a atenta la teritoriul rus”, a susținut Peskov.

Denunţând o „retorică agresivă” din partea autorităţilor ucrainene, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a spus că Moscova are temeri privind o operaţiune militară a Kievului în estul ţării, scena unui conflict armat între forţele guvernamentale ucrainene şi rebeli separatişti proruşi, susţinuţi de la Moscova.

Peskov a estimat că „posibilitatea unei acţiuni militare” ucrainene în estul separatist „rămâne ridicată”.

„Constatăm o creştere în intensitate a acţiunilor provocatoare pe linia de contact”, a spus el.

„Aceasta este o problemă de mare îngrijorare pentru noi”, a spus Peskov, acuzând Kievul de nerespectarea acordurilor semnate la Minsk în 2015, a căror componentă politică nu a fost niciodată pusă în practică.

Relaţiile între Rusia şi Ucraina au escaladat de câteva săptămâni, Moscova fiind acuzată de către Kiev şi Occident de comasarea de trupe la frontiera cu Ucraina în vederea atacării ţării vecine.

Rusia neagă orice planuri belicoase şi acuză în schimb că Ucraina constituie o „ameninţare” pentru ea, dar şi NATO pentru că doreşte să se extindă până la frontiera sa.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X