Sîrbu, o nouă reacție privind „averea nejustificată”: Urmează confiscare, dosare penale, percheziții, mascați, arest

Autor: , in Actualitate / Politic / 2 decembrie, 2021, 09:35

Fostul deputat PCRM, apoi PDM, ulterior al grupurilor parlamentare „Pro Moldova” și „Pentru Moldova”, iar actualmente consilier al fracțiunii Șor, Sergiu Sîrbu, a venit cu o nouă reacție după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încheiat procedura de control a averii pe numele acestuia, iar inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 1,9 milioane de lei și deținerea nejustificată în acestei sume. Acesta anticipează că urmează confiscare, dosare penale, percheziții, mascați, arest.

„Prieteni, vin cu un scurt UPDATE la aritmetica ANI. Voi încerca să explic cât mai simplu. Deci, imaginați-vă că membrii familiei contractează mai multe credite. Apoi, din toate veniturile legale și declarate, începeți să restituiți aceste credite, evident prin depuneri, în numerar, pe conturile bancare. De asemenea, dacă aveți posibilitatea, restituiți anticipat aceste credite, inclusiv prin refinanțare de la alte bănci. Conform logicii ANI, aceste depuneri pe conturi, în scopul restituirii creditelor, sunt considerate drept avere nejustificată!”, a comentat Sîrbu.

Fostul deputat susține că este victima unui proces arbitrar și a unei justiții la TV. Tot el mai anticipează că ar putea să nu mai aibă posibilitatea de a face comentarii la acest subiect.

„Ce urmează, deja știm – confiscare, dosare penale, percheziții, mascați, arest etc. Ah, da, ar fi bine ca toate astea să arate cât mai bine la TV! Și asta deoarece a fost prins cel mai mare „criminal” al țării, iar, de acum încolo, viața tuturor va deveni mai ușoară!
Prieteni, nu știu dacă voi mai avea posibilitatea să fac comentarii în privința acestui subiect. De aceea, vă mulțumesc anticipat tuturor celor care mă susțin! Vă cuprind și Vă doresc sănătate!”, a conchis Sergiu Sîrbu.

Vezi și: Sergiu Sîrbu ar putea rămâne fără 1,9 milioane de lei din avere. Explicațiile ANI (DOC)

Precizăm că, Autoritatea Națională de Integritate a emis act de constatare pe numele lui Sergiu Sîrbu. Inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 1,9 milioane de lei și deținerea nejustificată în acestei sume. Diferența substanțială a fost stabilită pentru anii 2016-2019, pe durata exercutării funcției de demnitate publică, fiind identificată în conturile bancare deținute în instituțiile financiare din țară, care au fost depuși sub formă de numerar.

„Suplimentar, după examinarea declarațiilor de avere și interese personale depuse în perioada 2016-2019, Sergiu Sîrbu a introdus mai multe date incomplete și eronate. De exemplu, Sergiu Sîrbu nu a declarat venituri în mărime totală de peste 1 milion lei, a inclus date eronate despre veniturile obținute sub formă de donații în anul 2018, în mărime de peste 196.000 de lei și, respectiv în anul 2019, în sumă de 20.000 de euro. La fel, a completat eronat cu informații despre numerarul deținut sub formă de împrumut acordat unei persoane fizice în sumă de 38 de mii de dolari americani și 650.000 de lei. Pentru anul 2018 sunt prezente date eronate despre numerarul deținut sub formă de economii în sume de 200 de mii de lei și 6000 de euro, iar în 2019, aceeași eroare se regăsește despre numerarul în economii cu suma de 200 .000 lei și, respectiv, 20.000 de euro”, au precizat reprezentanții ANI.

În actul de constatare, inspectorul de integritate a dispus confiscarea averii nejustificate în sumă de 1,9 milioane de lei în folosul statului.

„Acesta fapt va fi posibil în cazul în care averea acestuia a fost constatată, în totalitate sau în parte, ca fiind nejustificată printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Între timp, inspectorul de integritate a remis denunțuri către Procuratura Generală și Serviciul Fiscal de Stat. Procuratura a fost sesizată pe aspectele penale ce vizează falsul în declarații, îmbogățire ilicită, spălarea banilor și utilizarea contrar destinației a mijloacelor de împrumut. Către Serviciul Fiscal de Stat, ANI a solicitat inițierea unei anchete fiscale pe numele fratelui fostului deputat”, a explicat ANI.

Totodată, Sergiu Sîrbu riscă să nu mai dețină o funcție de demnitate publică timp de 3 ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X