Dosarul excluderii Marinei Tauber din cursa electorală rămâne la Judecătoria Bălți (VIDEO)
Curtea de Apel (CA) Bălți a respins demersul avocaților concurentei electorale Marina Tauber la funcția de primar al mun. Bălți privind strămutarea acțiunii în contencios administrativ. Astfel, instanța a decis să restituie spre examinare dosarul la Judecătoria Bălți, sediul central, în același complet de judecată.
„Se respinge demersul reprezentanților candidatului la funcţia de primar al municipiului Bălţi din partea Partidului Politic „Şor” Marina Tauber cu privire la strămutarea acțiunii în contencios administrativ înaintată de Comisia Electorală Centrală împotriva Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Bălți nr. 2, persoane terțe Partidul Politic „Şor”, Marina Tauber- candidat pentru funcţia de primar al municipiului Bălţi din partea Partidului Politic „Șor”, Inspectoratul de Poliţie Bălţi, Nicolai Grigorişin, și Arina Spătaru privind obligarea Consiliului electoral al circumscripţiei electorale municipale Bălţi, nr. 2 să emită o hotărâre privind anularea înregistrării concurentului electoral din partea Partidului Politic „Şor”, a doamnei Marina Tauber, candidat pentru funcţia de primar al municipiului Bălţi la alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021 şi turul doi al acestora din 5 decembrie 2021”, se arată în decizia CA Bălți.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.
Video: nordnews.md
Comentarii