Putin și Modi au convenit să coopereze militar. India va produce 600.000 de puști Kalașnikov

Autor: , in Externe / 7 decembrie, 2021, 12:51

Rusia și India au semnat, luni, o serie de acorduri comerciale în domeniul achizițiilor militare, inclusiv un contract prin care India se angajează să producă peste 600.000 de puști de asalt Kalașnikov. Acordurile au fost stabilite în marja vizitei oficiale a președintelui Rusiei Vladimir Putin.

Putin a călătorit în India cu miniștrii apărării și de externe ai Rusiei într-o vizită în care cele două țări și-au consolidat legăturile cu un pact de cooperare militară și tehnică până în 2031 și un angajament de a crește comerțul anual la 30 de miliarde de dolari până în 2025, scrie Digi24.

Președintele rus vizitează India pe fondul relațiilor din ce în ce mai tensionate dintre Rusia și Statele Unite, de asemenea, un aliat cheie al Indiei, care și-a exprimat rezerve cu privire la cooperarea militară în creștere dintre Moscova și New Delhi.

O declarație comună publicată după discuțiile oficiale spunea că Rusia și India „și-au reiterat intenția de a consolida cooperarea în domeniul apărării, inclusiv în dezvoltarea comună a producției de echipamente militare”. Rusia a anunțat că este interesată să continue să furnizeze sisteme de rachete de apărare antiaeriană S-400.

Secretarul de Externe al Indiei, Harsh Vardhan Shringla, a declarat că cele două țări au semnat 28 de acorduri de investiții, inclusiv acorduri privind comerțul cu oțel, construcții navale, cărbune și energie. El a adăugat că un contract din 2018 pentru sistemele de rachete S-400 este în prezent în curs de implementare.

„Livrările au început luna aceasta și vor continua să aibă loc”, a spus acesta, referindu-se la sistemele S-400.

Acordul cu Moscova expune India riscului de a fi sancționată din partea Statelor Unite în temeiul unei legi americane din 2017, menită să descurajeze țările să cumpere echipamente militare rusești.

Rusia și India au semnat, de asemenea, un memorandum prin care Rusia se angajează să aprovizioneze India fără întrerupere cu cărbune pentru a-și susține producția de oțel.

Putin și Modi au discutat, de asemenea, despre situația din Afganistan, exprimându-și angajamentul de a se asigura că țara nu va deveni un refugiu pentru terorismul internațional.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X