Un bărbat căruia i s-a cerut să-și pună masca a deschis focul într-un centru din Moscova. Sunt victime

Autor: , in Actualitate / Externe / 7 decembrie, 2021, 17:07

Două persoane au fost ucise și alte trei rănite într-un centru administrativ din Moscova, după ce un bărbat căruia i s-a cerut să-și pună masca de protecție a deschis focul, scrie agenția TASS, citată de Digi24. Atacatorul a fost reținut.

„Potrivit informațiilor preliminare, urmare a unui conflict care a pornit după ce un paznic i-a cerut să-și pună masca, vizitatorul a scos o armă și a început să tragă”, au comunicat forțele de ordine.

Primarul Moscovei, Sergei Sobyanin, a confirmat incidentul.

„O tragedie a avut loc la Centrul Multifuncțional Ryazansky (MFC). Urmare a focurilor de armă trase de o persoană necunoscută, doi oameni au murit, iar trei au fost răniți. Atacatorul a fost reținut”, a scris primarul pe rețeaua socială VKontakte.

Potrivit surselor TASS, cele două victime care ți-au pierdut viața sunt un angajat al centrului și un vizitator.

Printre răniți se numără și un copil. Martori ai incidentului au confirmat pentru TASS că atacatorul a rănit o fetiță care „părea să aibă 10-11 ani”.

Ministerul rus de Interne a confirmat arestarea atacatorului.

„La Moscova, un angajat al Departamentului pentru Migrație a reținut un atacator care a deschis focul în zona MFC”, a declarat Irina Volk, purtătoarea de cuvîânt a ministerului.

Persoana reținută se află într-o stare „inadecvată”, potrivit unei surse a forțelor de ordine.

„Potrivit datelor preliminare, persoana deținută se află într-o stare inadecvată, este iresponsabilă”, a spus sursa citată.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X