(VIDEO) Maia Sandu îndeamnă oamenii să se vaccineze împotriva COVID-19: „Protejându-ne fiecare în parte, ne protejăm și la nivel de comunitate”

Autor: , in Actualitate / COVID-19 / Social / 7 decembrie, 2021, 14:35

Președinta Maia Sandu încurajează cetățenii să se vaccineze împotriva COVID-19. Într-un mesaj video, șefa statului a menționat că astăzi orice locuitor al țării noastre poate avea gratuit vaccinul și că vaccinarea ne va ajuta să ne întoarcem la viața normală, la muncă, la cei dragi.

Cea mai grea zi din acest an a fost ziua când am înmânat „Ordinul de Onoare” rudelor celor 134 medici, surori medicale, șoferi de ambulanțe, felceri și infirmiere, care au murit în prima linie în primul an de Covid. A fost greu, imposibil de greu să privesc în ochii copiilor care au rămas fără mamă, ai soțiilor rămase fără soți, ai părinților care și-au pierdut copiii plecați mult prea devreme. M-am gândit atunci că, dacă am fi avut vaccin, aș fi înmânat acest ordin nu post-mortem, ci unor oameni vii, care au luptat eroic pentru a salva alte vieți. Sute și mii de vieți…”, a declarat Maia Sandu.

În același mesaj, președinta amintește de câțiva dintre oamenii care, cel mai probabil, ar fi putut rămâne în viață, dacă Republica Moldova ar fi avut vaccin – „scriitorul Nicolae Dabija și diplomatul Valeriu Turea, folcloristul Tudor Colac și jurnalista Antonina Sârbu, vocea de aur Alexei Revenco și penița de argint Efim Josanu – oameni care mai aveau atât de mult potențial creator și atâtea proiecte de terminat”.

De fiecare dată când aud sirenele vuind prin oraș, mi se strânge inima. Și trimit un gând bun tuturor celor din ambulanță – celui bolnav, dar și medicilor. Mă doare enorm să văd medici luptând din răsputeri pentru viața unui copil, al cărui mamă pur și simplu nu a găsit timp să se vaccineze. Mă doare să văd tineri intubați – tineri care, deși au acces la orice informație, au ales să ajungă la terapie intensivă”, a menționat președinta, îndemnând oamenii să nu dea cu piciorul în șansa de a rămâne în viață.

„Pentru ca fiecare dintre noi să poată merge la o nuntă, nu la înmormântare. Să poată merge în vacanță și nu la spital. Să-și poată îmbrățișa omul drag pe viu și nu doar în gând…”, a mai spus șefa statului.

În acest context, Maia Sandu a subliniat că avem de partea noastră cel mai mare aliat, știința, dar și vaccin divers, pentru toată lumea. De asemenea, șefa statului a spus că, la fel ca alte sute de mii de cetățeni, s-a vaccinat și se va mai vaccina o dată, dacă va fi necesar:„Sunt convinsă că, protejându-ne fiecare în parte, ne protejăm și la nivel de comunitate. Doar astfel – uniți, umăr la umăr – vom reuși să învingem năpasta”.

Bilanțul în țara noastră a ajuns la 366.751 de persoane confirmate cu COVID-19. Din numărul total, 351.003 de oameni s-au tratat, iar 9.244 au pierdut lupta cu virusul.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X