Șefa ANI, Rodica Antoci: „Am primit amenințări în ultima perioadă”. S-a adresat la Serviciul Informație și Securitate

Autor: , in Actualitate / Social / 10 decembrie, 2021, 10:08

Președinta Autorității Naționale de Integritate (ANI), Rodica Antoci, a declarat în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, de la Jurnal TV, că, în ultima perioadă, atât ea, cât și familia sa, a fost amenințată, fiind ținta unor atacuri publice din cauza dosarelor privind îmbogățirile ilicite. Aceasta susține că s-a adresat la Serviciul Informație și Securitate (SIS).

„Am primit atât eu, cât și soțul meu, în ultima perioadă, anumite amenințări, despre care am sesizat și organele competente să ia atitudine. Până la momentul actual, m-am adresat la Serviciul Informație și Securitate(SIS). Atât timp cât este legat de activitatea mea la ANI, absolut nicio presiune, niciun atac sau toate amenințările pe care le-am avut din 2018 până în prezent, nu o să mă schimbe. Totodată, atunci când sunt vizate și se atacă persoanele din familia mea, care nu au absolut nicio atribuție cu activitatea mea la ANI, bineînțeles că statul trebuie să ia atitudine, pentru că aici sunt vizați și copiii mei și soțul, dar și bunurile mele personale.

Consider că aceste atacuri sunt create intenționat pentru a se vitimiza, pentru a face presiuni, pentru a mușamaliza și a dezorienta societatea de la faptul că o persoană a admis o încălcare pe regimul juridic al averilor”, a declarat Rodica Antoci, președinta ANI.

Rodica Antoci consideră că amenințările în adresa sa vin din cauza că persoanele care sunt invetigate de Autoritatea Națională de Integritate ar dori să schimbe cursul firesc al sesizărilor depuse pe numele acestora.

Eu înțeleg foarte bine că deranjează Rodica Antoci, pentru că toți vor să intervină pe lângă domnia sa ca să faca anumite presiuni inspectorilor. În funcția mea de președinte voi asigura inspectorului libertatea pentru a-și duce la finalitate dosarul pe care îl investighează. Totodată, nu o să admit careva influențe și am toată încrederea că ei își fac cu adevărat conștiincios atribuțiile. În toți acești ani, absolut la nici unul nu i-am dat careva indicații sau să întreb la ce stadiu este dosarul X sau Y. Aștept foarte bine ca orice cetățean să vad acele rezultate pe care să le transmitem publicului larg și sunt mândră că apar asemenea dosare de avere și dacă ne uităm atent, nimeni din cei investigați nu au recunoscut și nu s-au îngrijit să demonstreze cum și-au acumulat acea avere onestă, dar merg cu atacuri, că au careva reglări, deși absolut nu-i cunosc, absolut nu am stat la aceeași masă. Dacă vorbim de cazul Golea, unde soțul meu a fost subaltern și l-am însoțit pentru că era un șef de subdiviziune la evenimentele pe care le avea acel serviciu, nu există niciun conflict și nicio încălcare, mai ales că nu activa în acel moment, cu șapte, opt ani în urmă, în serviciul public, pentru a declara că am fost prieteni. Eu constat că toate sesizările la ANI sunt depuse la ANI de către cumătrii Rodicăi Antoci, așa rezultă din toate bârfele pe care le spun domniilor lor, dar nu este așa, pentru că nu am 99 de cumătri. Marea majoritate de dosare, atunci când sunt invetigate dosarele pe avere, cu averi nejustificate și cu, confiscările, aici apar problemele, presiunile și intervențiile atât pe la inspectori, cât și pe la Președintele Autorității”, a conchis Rodica Antoci.

De cealaltă parte, contactat telefonic, ex-directorul SPPS, Anatolie Golea, susține că nu a făcut niciodată presiuni asupra șefei ANI, ba mai mult, consideră că totul ar fi doar o răfuială.

„Nu, până când, eu nu am avut nici de la SIS, nici de la Procuratură nicio chemare. Presiuni asupra doamnei Antoci nu am făcut, actul de constatare pe care noi l-am primit, considerăm că este un act ilegal și la emiterea acestui act s-au făcut un șir de încălcări, pe acest act l-am contestat în instanța de judecată, așteptăm ca justiția să-și facă treaba. Noi am prezentat ANI-ului absolut toate probele, la toate veniturile pe care le-a avut familia Golea și le-am argumentat foarte bine, nu pot înțelege de ce ANI-ul nu a vrut să le ia în calcul, spunându-ne foarte simplu, acest act poate fi contestat și o să vă lămuriți în judecată. Nu am făcut niciodată presiuni asupra Rodicăi Antoci, nu am vorbit cu ea, doar am contestat actul în instanță și atât. Pot să mai spun altceva, luând în considerație că urmărirea ANI-ului a fost pornită la solicitarea domnului Igor Morari, care este într-o relație foarte bună, familiară cu doamna Rodica Antoci și Iulia Antoci, care au fost colegii mei de serviciu, care au pus nenumărate scrisori către ANI și către alte organe, mi se creează impresia că ei doar vor să facă o răfuială prin intermediul funcției pe care o deține doamna Rodica cu mine personal și ceea că ei nu au luat în calcul acele venituri pe care noi le-am arătat, neargumentând care a fost motivul, confirmă aceste bănuieli pe care le am eu”, a precizat ex-directorul SPPS.

Vezi și: Ex-directorul SPPS, Anatolie Golea, urmărit penal pentru îmbogățire ilicită. Diferența dintre averea dobândită și veniturile obținute

„Toate lucrurile date se pun în actul de constatare și nu are decât să demonstreze în instanța de judecată că această avere a fost acumulată onest (…) și să nu mai antreneze nici numele meu, nici funcția mea, nici instituția pentru a prejudicia imaginea instituției, cât și a mea personală, pentru că nu are nicio atribuție cu actul său de constatare” a completat șefa ANI cu referire la cele spuse de ex-directorul SPPS.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X