Mai multe unități de transport, printre care și ambulanțe, blocate în nămeți, în ultimele ore. Intervenția IGSU

Autor: , in Actualitate / Social / 27 decembrie, 2021, 12:59

Pe parcursul ultimilor ore, pompierii și salvatorii din țară au fost mobilizați pentru a intervene la deblocarea și tractarea mai multor mijloace de transport.

De ajutorul angajaților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a fost nevoie în satul Ciucur-Mingir, raionul Cimișlia, unde a fost deblocată o ambulanţă, care trebuia să ajungă la un pacient, aceasta fiind tractată de pompieri, iar pacientul transportat de către salvatori până la ambulanță.

Alte două ambulanțe au fost dezăpezite și tractate de către angajații Inspectoratului, în raioanele Caușeni și Călărași.

Efectivul Direcției Regionale Cautare-Salvare №1 din mun. Chișinău împreună cu efectivul gărzii Detașamentului de salvatori și pompieri Buiucani, au lucrat pentru tractarea unui TIR cu greutatea de 25 de tone, care în urma surpării asfaltului a ramas blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au reușit deblocarea acestuia, iar ulterior autoturismul de tonaj și-a continuat drumul.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, angajații Inpectoratului au intervenit în 33 situații de risc.

În contextul condițiilor de iarnă, salvatorii îndeamnă conducătorii auto să-și echipeze corespunzător mijloacele de transport cu pneuri de iarnă, iar în portbagajul mașinei să aibă lopată și lanțuri. Pentru evitarea accidentelor și situațiilor de risc șoferii sunt rugați să respecte regimul de viteză.

În situațiile ecxepționale oamenii pot apela Serviciul 112.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X