Rusia introduce noi reguli pentru străini: Examinări medicale și amprentări obligatorii. Persoanele care refuză riscă să rămână fără permis de lucru

Autor: , in Actualitate / Social / 29 decembrie, 2021, 16:30

Rusia a introdus noi măsuri obligatorii pentru străini, informează DPA. Examinarea medicală şi amprentarea fac parte dintr-o serie de reguli introduse de miercuri, 29 decembrie.

Străinii ar urma să fie supuși unor verificări medicale elaborate, o dată la fiecare trei luni, începând de anul viitor. Examinările vor cuprinde analize de sânge şi radiografii cu raze X sau tomografii computerizate, în anumite cazuri.

Ministerul de Externe de la Moscova a precizat că va încerca să obţină „condiţii favorabile” pentru jurnaliştii străini şi familiile lor, scrie Agerpres. Camera de Comerţ Germano-Rusă (AHK) a atras deja atenţia că economia Rusiei ar putea fi afectată dacă noile reguli vor fi implementate pe deplin.

„Dacă oamenii de afaceri vor fi afectaţi, există riscul ca managerii străini importanţi pentru Rusia să se îndepărteze în număr mare de ea”, a precizat AHK, care a cerut guvernului rus să relaxeze regulile, printr-o scrisoare transmisă în decembrie, citează Digi24.

Conform noilor prevederi, străinii trebuie să se testeze de tuberculoză, sifilis şi HIV. AHK susţine că rezultatele trebuie trimise autorităţilor ruse responsabile cu imigraţia şi că luarea de amprente va deveni și ea obligatorie.

Persoanele care refuză să se supună regulilor riscă să rămână fără permis de lucru. Regulile se aplică pentru toți străinii și membrii lor de familie, începând cu copiii în vârsta de 6 ani.

Vezi și: Moldovenii aflați la muncă în Rusia riscă să fie amendați și deportați dacă nu au actele în regulă

Autorităţile ruse afirmă că noua procedură este o măsură sanitară în beneficiul întregii ţări. Ziarul rus Novaia Gazeta, critic al Kremlinului, s-a întrebat însă dacă nu ar fi vorba de discriminare. Încă nu este clar dacă străinii vor trebui să părăsească ţara în cazul în care testele vor arăta că sunt bolnavi și ce consecințe ar putea suferi dacă nu se vor conforma noilor reguli.

În afară de problema organizării testelor în mijlocul pandemiei de coronavirus, există îngrijorări cu privire la protecția datelor personale. În Rusia, cantități mari de informații private au fost răspândite în spațiul public în repetate rânduri, potrivit DPA.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X