Ex-procuror din Glodeni, condamnat la închisoare cu executare pentru abuz de serviciu și fals în acte publice

Autor: , in Actualitate / Social / 14 ianuarie, 2022, 17:55

Un ex-procuror din cadrul Procuraturii raionului Glodeni a fost condamnat vineri, 14 ianuarie, de către Judecătoria Drochia sediul Glodeni, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de serviciu și fals în acte publice, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani și 2 luni cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcția de procuror pe un termen de 10 ani.

Totodată, instanța de judecată a dispus ca prima parte a pedepsei cu închisoare – 1 an și 1 lună să fie executată în penitenciar, iar restul pedepsei de 1 an și 1 lună să fie suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

Subsecvent, în privința inculpatului a fost aplicată măsura preventivă – arestarea preventivă, acesta fiind arestat imediat în sala de judecată în vederea executării pedepsei stabilite cu închisoarea.

Prin aceiași sentință, instanța de judecată l-a achitat pe inculpat pe capătul de acuzare privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.329 alin.(1) din Codul penal, pentru încălcările admise în activitate la instrumentare a unor cauze penale.

Menționăm că, ex-procurorul a fost învinuit pentru faptul că, fiind în exercițiul funcției, având în procedura de conducere a urmăririi penale o cauză penală pornită pentru săvârșirea infracțiunii de escrocherie în proporții deosebit de mari, a emis actele procesuale, care constituie documente oficiale, în care a înscris date vădit false legate de punerea sub învinuire, audierea învinuitului și aplicarea față de învinuit a măsurii preventive, deși în realitate la emiterii actelor, atât învinuitul, apărătorul acestuia, cât și traducătorul, la acțiunile procesuale nominalizate nu au participat, iar semnăturile plasate în dreptul numelui lor în actele procesuale nominalizate supra, au fost falsificate.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
Astăzi, 14 ianuarie 2022, un ex-procuror din cadrul Procuraturii raionului Glodeni a fost condamnat de către Judecătoria Drochia sediul Glodeni, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de serviciu (art.327 alin.(2) lit.b) din Codul penal) și fals în acte publice (art.332 alin.(2) lit.b) din Codul penal), fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani și 2 luni cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcția de procuror pe un termen de 10 ani

Totodată, în temeiul art.901 alin.(1) din Codul de procedură penală, instanța de judecată a dispus ca prima parte a pedepsei cu închisoare – 1 an și 1 lună să fie executată în penitenciar, iar restul pedepsei de 1 an și 1 lună să fie suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

Subsecvent, în privința inculpatului a fost aplicată măsura preventivă – arestarea preventivă, acesta fiind arestat imediat în sala de judecată în vederea executării pedepsei stabilite cu închisoarea.

Prin aceiași sentință, instanța de judecată l-a achitat pe inculpat pe capătul de acuzare privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.329 alin.(1) din Codul penal, pentru încălcările admise în activitate la instrumentare a unor cauze penale.

Menționăm că, ex-procurorul a fost învinuit pentru faptul că, fiind în exercițiul funcției, având în procedura de conducere a urmăririi penale o cauză penală pornită pentru săvârșirea infracțiunii de escrocherie în proporții deosebit de mari, a emis actele procesuale, care constituie documente oficiale, în care a înscris date vădit false legate de punerea sub învinuire, audierea învinuitului și aplicarea față de învinuit a măsurii preventive, deși în realitate la emiterii actelor, atât învinuitul, apărătorul acestuia, cât și traducătorul, la acțiunile procesuale nominalizate nu au participat, iar semnăturile plasate în dreptul numelui lor în actele procesuale nominalizate supra, au fost falsificate.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X