Parlamentar: Salariul de deputat e cel mai mic salariu pe care l-am avut în viața mea, cu o singură excepție

Autor: , in Actualitate / Politic / 14 ianuarie, 2022, 16:10

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, susține că salariul de deputat este cel mai mic salariu pe care l-a avut în viață. „O singură excepție – Cancelaria de Stat prin 2009-2010. Toată viața nu m-am ocupat cu scheme (alea de obicei sunt la salarii mici), dar am încercat să-mi asigur un venit confortabil”, a scris parlamentarul pe pagina sa de Facebook. „Nu mă plâng, nu vreau asta să pară arogant”, a precizat alesul poporului.

„Am fost întrebat ieri cu cât mi s-a mărit salariul. Pentru luna ianuarie nu am primit salariul, deci nu pot să vă spun cu exactitate, dar nici nu vreau să fiu imprecis. Nu-mi place să dau cifre cu „aproximativ”, a scris reprezentantul PAS.

„Orice salariu, mare sau mic, trebuie meritat. Atâta timp cât voi fi plătit din banul contribuabilului, voi depune tot efortul ca să arăt cum merit acest salariu. Așa cum mă va duce capul. Dar cu siguranță nu sunt în Parlament pentru salariu. Sunt aici ca să las ceva după mine

Salariile demnitarilor nu trebuie să fie secret de stat. Trebuie să fie o pagină web simplă, unde oricine să poată intra și vedea ce ministru, deputat, șef de agenție, și cât primește. Fix ca în Estonia. Vorbim despre banul cetățeanului. Când cheltui banul omului, minimul pe care l-ai putea oferi în schimb este transparența deplină. Am un proiect de lege încă din legislatura precedentă pe care sper să-l promovăm cât mai rapid. Aștept avizul de la Ministerul Finanțelor”, a mai adăugat Alaiba.

Care este salariul unui deputat?

Potrivit deputatului PSRM, Grigore Novac, salariul unui parlamentar este în jur de 14.000 de lei, iar dacă aceștia beneficiază și de indemnizații, atunci suma se apropie de 30.000 de lei.

Totodată, potrivit legii bugetului pentru anul 2022, salariile deputaților au crescut, de la 1 ianuarie curent, cu circa 1.500 de lei. Conform noilor prevederi, salariilor vor crește până la 19.500 de lei.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X