(VIDEO) Mesajul Maiei Sandu către cetățeni, în contextul stării de urgență în sectorul energetic și al crizei sanitare

Autor: , in Actualitate / Politic / 20 ianuarie, 2022, 17:35

Președinta Maia Sandu s-a adresat cetățenilor din toată țara, în contextul stării de urgență în sectorul energetic și al crizei sanitare.

Șefa statului i-a îndemnat pe concetățeni să fie solidari pentru a trece cu bine de aceste crize, să manifeste grijă față de cei nevoiași, față de copii și oamenii în vârstă, să aibă grijă unii față de alții. Președinta le-a transmis, de asemenea, să nu se lase manipulați, divizați și amăgiți de populiștii sau de corupții care plâng după putere. În adresarea Președintelui țării se mai menționează că trebuie să facem totul pentru a rămâne parte a lumii libere și să nu uităm cât de important este respectul pentru demnitatea umană.

„Vă asigur că noi o să muncim în continuare onest, cu dăruire, oricât de grele sunt condițiile. Dar vom reuși mai repede și mai ușor fiind uniți, fiind solidari, ferindu-ne de minciună, falsuri și de capcanele întinse de grupările corupte. Să ne folosim deci înțelepciunea, energia și capacitatea de adaptare pentru a trece cu bine peste aceste crize și pentru a avansa în demersul nostru comun – bunăstare pentru toți oamenii cinstiți ai țării noastre!”, a declarat Maia Sandu.

Întrunit în ședință plenară în cadrul sesiunii extraordinare, Parlamentul a adoptat astăzi, 20 ianuarie, Hotărârea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe o perioadă de 60 de zile.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X