Măsuri drastice pentru moldovenii cu buletin românesc care nu pot dovedi că locuiesc la adresa din act. Noul proiect al MAI din România

Autor: , in Actualitate / Externe / Social / 21 ianuarie, 2022, 09:51

Cetățenii care nu pot dovedi că locuiesc la adresa din buletin ar putea rămâne fără actul de identitate, prevede un proiect de act normativ pus în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne al României, potrivit Antena3. Același proiect interzice și înscrierea la aceeași adresă a mai mult de zece persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Noile norme prevăd ca din declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, trebuie să rezulte consimţământul acestuia, numărul de persoane care locuiesc la adresă, precum şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

Declaraţia pe propria răspundere a solicitantului trebuie însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil cu destinaţie de locuinţă şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

În situația în care mențiunea privind stabilirea domiciliului își încetează valabilitatea, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor anulează actul de identitate. Încetarea valabilității va fi decisă în urma verificării de către lucrătorul de poliţie prin care se constată faptul că persoana nu locuieşte la adresa la care este înregistrată cu domiciliul.

În acest caz, persoanele vor fi obligate să se adreseze serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, în vederea obținerii unui nou act de identitate.

Potrivit MAI din România, ordonanța urmărește reglementarea unor norme ce vizează acuratețea datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor prin asocierea mențiunii „încetat valabilitate domiciliu” persoanelor care nu îndeplinesc condițiile stabilite de Codul Civil cu privire la realitatea aspectelor declarate privind domiciliul.

Totodată, scopul actului normativ este de a elimina situațiile în care un număr mare de persoane își stabilesc, în mod fictiv, domiciliul la o adresă, prin limitarea stabilirii domiciliului în situația în care în Registrul Național de Evidență a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa declarată, cifra stabilită corespunzând unei realități sociale.

Menționăm că, în România, de nenumărate ori au fost descoperite cazuri când pe aceeași adresă erau înregistrate sute și chiar mii de moldoveni, care, de fapt, nu trăiau acolo. Printre ei figurau cetățeni din Republica Moldova, care și-au redobândit cetățenia română. Aceștia au avut nevoie să demonstreze că au domiciliu în România pentru a obține buletinul de identitate românesc.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X