Casa Albă: Biden va avea luni o videoconferinţă cu lideri din UE privind situația din Ucraina

Autor: , in Externe / 24 ianuarie, 2022, 19:45

Preşedintele american, Joe Biden, va avea o „videoconferinţă securizată” cu mai mulţi lideri europeni luni la ora 20:00 GMT pentru a discuta despre situaţia din Ucraina, a anunţat Casa Albă, potrivit AFP şi Reuters.

În timp ce SUA devin tot mai alarmiste în legătură cu posibilitatea unui atac iminent din partea Rusiei, preşedintele american urmează să aibă discuţii în „Situation Room” cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, preşedintele francez, Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, premierul italian, Mario Draghi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele polonez Andrzej Duda şi premierul britanic, Boris Johnson – relatează Agerpres.

Între timp, Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că vrea să-şi consolideze susţinerea financiară a Ucrainei cu 1,2 miliarde de euro, cu scopul de a o ajuta să facă nevoilor legate de conflictul în curs cu Rusia.

Citește și: Germania blochează livrarea armelor de proveniență germană de către Estonia, aliată în NATO, către Ucraina

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X