Un bărbat și-a dus unchiul mort la oficiul poștal ca „să-și ridice” pensia. Susține că nu și-a dat seama că era decedat

Autor: , in Externe / 25 ianuarie, 2022, 17:25

Un bărbat care efectiv a târât cadavrul unchiului său la oficiul poștal pentru a-și încasa pensia a susținut că era convins că acesta era în viață. Angajații de la magazinul în care funcționează oficiul poștal, din County Carlow, Irlanda, au fost șocați când s-au trezit în față cu cadavrul lui Peadar Doyle, 66 de ani, vineri dimineață, potrivit Irish Independent.

Polițiștii care investighează incidentul bizar spun că Declan Haughney nu i-a provocat moartea unchiului său, însă el se confruntă cu furia comunității – scrie Digi24.

Potrivit martorilor, Declan, de 40 de ani, era unul din cei doi bărbați care sprijineau corpul lui Doyle de tejghea, când un angajat a devenit suspicios și a întrebat dacă acesta nu se simțea bine. Atunci, cei doi au spus că Doyle tocmai făcea un atac de cord și i-au lăsat corpul la pământ.

Declan Haughney, care este acum acuzat că a încercat să-și fraudeze unchiul, a spus: „De ce aș vrea să-mi jefuiesc unchiul? Am 40 de ani, da, nu sunt un copil, nu sunt un tânăr. Nu sunt omul acela care să intre cu un om mort la oficiu pentru a-i lua banii”.

În aceeași dimineață, mai devreme, Declan Haughney ar fi încercat să ridice singur banii pensionarului, dar n-a avut succes. Angajații i-au spus că domnul Doyle trebuie să-i ridice personal, iar nepotul s-a întors mai târziu, cărând cadavrul cu ajutorul unui prieten.

Declan Haughney crede că este acuzat pe nedrept de o fărădelege, pentru că oamenii din oraș știu că anterior a furat bani de la mătușa lui.

Poliția a confirmat că nu există dovezi care să sugereze că pensionarul a murit în circumstanțe suspecte, iar ancheta lor se concentrează acum asupra modului în care a fost tratat cadavrul său.

Întreaga comunitate regretă moartea lui Peadar Doyle, care a fost descris drept „un bărbat și un vecin amabil”. Vecinii lui au declarat pentru Irish Independent că sunt în „șoc total” după tragedie.

„Nu vrem să speculăm despre ceea ce s-a întâmplat, dar tot ce pot spune este că este o zi foarte tristă și un șoc pentru noi”, a spus un vecin.

Un purtător de cuvânt al poliției a confirmat că autopsia a fost încheiată, dar rezultatele nu sunt făcute publice din motive operaționale. „Poliția investighează toate circumstanțele în care cadavrul unui bărbat a fost dus într-un sediu comercial din zona Carlow, în dimineața zilei de vineri, 21 ianuarie 2022”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X