Boris Johnson: „O invazie rusă în Ucraina este posibilă în următoarele 48 de ore”. L-a îndemnat pe Vladimir Putin să facă un pas înapoi din pragul „dezastrului”

Autor: , in Actualitate / Externe / 14 februarie, 2022, 16:37

Premierul britanic Boris Johnson spune că situaţia este „foarte, foarte periculoasă” în Ucraina şi că o invazie rusă este posibilă „în următoarele 48 de ore”. El l-a îndemnat pe președintele rus Vladimir Putin să facă un pas înapoi din pragul „dezastrului”.

„Trebuie să înţelegem că este o situaţie foarte, foarte periculoasă şi dificilă. Suntem în pragul dezastrului, dar este încă timp pentru Putin să facă un pas înapoi, iar ceea ce îndemnăm pe toată lumea este să se angajeze în dialog”, a spus Boris Johnson, într-un discurs televizat, potrivit BBC și Agerpres.

În condiţiile în care Kievul a acuzat Washingtonul şi Londra de alarmism privind riscurile unei intervenţii ruse iminente, Boris Johnson dă asigurări că „probele sunt foarte clare”.

„Există circa 130.000 de soldaţi comasaţi la frontiera ucraineană şi tot felul de alte semne care indică pregătiri serioase de o invazie”, a spus el.

„Semnele arată, aşa cum a spus preşedintele (american Joe) Biden, cel puţin că pregătesc ceva care ar putea avea loc în următoarele 48 de ore”, a adăugat Johnson.

Regatul Unit le-a recomandat vineri cetăţenilor săi să părăsească imediat Ucraina, ca măsură de securitate.

Boris Johnson intenţionează să se deplaseze din nou în Europa spre sfârşitul săptămânii, pentru a discuta cu liderii din ţările nordice şi baltice. În urmă cu două săptămâni, şeful guvernului britanic a mers la Kiev pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Ucraina, căreia Londra i-a livrat recent, pentru prima dată, arme letale, respectiv rachete antitanc.

Boris Jonhson a mai spus că dreptul suveran al poporului ucrainean de a adera la NATO nu poate fi dat la schimb, precizând că va discuta „foarte curând” cu preşedintele american Joe Biden pentru a ajuta procesul diplomatic.

„Cred că este foarte important că avem o conversaţie. Dar nu putem da la schimb drepturile suverane ale poporului ucrainean de a aspira la calitatea de membru NATO, nu poţi da aşa ceva la schimb, este dreptul poporului ucrainean”, a subliniat Johnson.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X