Miliardarul rus Roman Abramovici a anunțat că renunță la conducerea clubului de fotbal Chelsea

Autor: , in Externe / 27 februarie, 2022, 08:32

Miliardarul rus Roman Abramovici a predat „administrarea” clubului de fotbal Chelsea Londra, actuala deținătoare a Ligii Campionilor UEFA, administratorilor fundației sale caritabile, anunță Digi24.ro cu trimitere la BBC News

„Pe parcursul celor aproape 20 de ani de când dețin Chelsea FC, mi-am asumat întotdeauna rolul de conducător al clubului, a cărui sarcină este să ne asigurăm că avem cât mai mult succes astăzi, precum și să construim pentru viitor, jucând, de asemenea, un rol pozitiv în comunitățile noastre. Am luat întotdeauna decizii având în vedere interesul clubului. Eu rămân dedicat acestor valori”, a transmis Abramovici printr-o declarație de presă.

Miliardarul rus a mai spus că le oferă administratorilor fundației caritabile a lui Chelsea administrarea și îngrijirea clubului de fotbal Chelsea FC. „Cred că în prezent ei sunt în cea mai bună poziție pentru a avea grijă de interesele clubului, ale jucătorilor, personalului și fanilor”, a mai precizat Roman Abramovici.

Motivul din spatele mișcării lui Abramovici nu este clar, dar Sky Sports amintește că au existat apeluri din partea parlamentarilor britanici în această săptămână conform cărora Abramovici, născut în Rusia, să nu aibă voie să mai conducă clubul Chelsea din cauza presupuselor legături ale sale cu regimul lui Vladimir Putin.

Guvernul ar trebui să confiște bunurile miliardarului rus Roman Abramovici, patronul echipei de fotbal Chelsea, a declarat parlamentarul laburist Chris Bryant, invocând preocupări legate de presupusele legături cu corupția.

Acesta a declarat în fața parlamentarilor de la Londra că deține un document al Ministerului de Interne, care sugerează că proprietarul clubului de fotbal Chelsea nu ar trebui să își poată stabili sediul în Marea Britanie.

Răspunzându-i deputatului laburist Bryant, ministrul Mark Spencer a declarat că guvernul a luat „măsuri foarte drastice împotriva persoanelor ruse cu afaceri în Marea Britanie care sunt îngrijorătoare”.

Totodată, guvernul Marii Britanii nu a dorit să se pronunțe asupra afirmațiilor făcute în Camera Comunelor despre Abramovici. Purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson, citat de BBC, a spus că nu ar putea comenta despre indivizi sau despre documente de acest tip.

Abramovici, care s-a îmbogățit din afaceri cu petrol și gaze în anii ‘90, a devenit proprietarul companiilor care controlează clubul de fotbal Chelsea în 2003 și ar fi fost apropiat de președintele rus Vladimir Putin. Pe lângă faptul că deține clubul Chelsea, miliardarul, Abramovici este și principalul proprietar al companiei private de investiții Millhouse LLC.

O serie de țări occidentale au impus sancțiuni împotriva lui Vladimir Putin și a ministrului său de externe în ultimele zile, inclusiv Marea Britanie, UE și SUA, după ce armata rusă a atacat Ucraina în cursul zilei de joi dimineață la ordinul liderului de la Kremlin.

Înainte de meciul pe care Chelsea îl joacă duminică cu rivala Liverpool, antrenorul echipei londoneze, Thomas Tuchel, a recunoscut că a înțeles criticile adresate echipei pe care o pregătește după ce rusia a invadat Ucraina.

„Ne distrage atenția, ne îngrijorează, iar într-o anumită măsură pot înțelege opiniile critice față de club și față de noi, cei care îl reprezentăm”, a spus Tuchel. „Nu ne putem elibera pe deplin aceste critici”, a adăugat acesta.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X