Oficial militar NATO: Rușii au probleme cu combustibilul și cu moralul. „Situația începe să le scape de sub control”

Autor: , in Actualitate / Externe / 27 februarie, 2022, 08:37

Rusia întâmpină probleme în invazia sa asupra Ucrainei, afirmă un oficial militar NATO citat de CNN. El spune că rușii sunt în urma programului și că situația începe să le scape de sub control, scrie Digi24.ro

Rușii „au probleme. Sunt în criză de combustibil, se mișcă mult prea încet, iar moralul este în mod evident o piedică”, a declarat oficialul citat de CNN.

Ministerul rus al Apărării a spus sâmbătă că trupelor li s-a ordonat să reia ofensiva „în toate direcțiile”, după o suspendare pentru negocieri cu guvernul ucrainean. Ministrul a susținut că reluarea ofensivei a fost decisă după ce Ucraina a abandonat consultările.

Un consilier prezidențial ucrainean a negat însă sâmbătă, la primele ore, că Ucraina ar fi refuzat să negocieze.

Întrebat dacă este posibil ca Rusia să-și intensifice eforturile, oficialul NATO a spus: „Trebuie, pentru că sunt mult în urma programului. Situația începe să le scape de sub control, fiecare zi în plus este deosebit de dureroasă”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X