Incendiu într-o biserică din raionul Călărași. Cinci autospeciale, la fața locului
Un incendiu a izbucnit luni dimineață, 2 mai, într-o biserică de pe strada Grigorie Ureche 1A din orașul Călărași. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:32. În urma arderii nu au fost raportate victime.
Potrivit primelor informații, interiorul unei biserici cu suprafața de aproximativ 200 metri pătrați este totalmente cuprinsă de flăcări.
La fața locului pentru stingerea arderii au fost trimise 5 autospeciale de intervenție. Ajunși, pompierii au stabilit că focul a cuprins interiorul lăcașului de cult, dar și acoperișul acestuia.
În urma arderii nu au fost raportate victime.
Incendiul a fost localizat la ora 11.11, fără ca arderea să obțină răspândire la alte clădiri.
Salvatorii au salvat o altă clădire din apropiere cu suprafața de de 40 metri pătrați și întreprind acțiuni de lichidarea completă a focului, dar și de demontare a construcției afectate.
Circumstanțele și cauza de producere a incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Conform IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 39 situații de risc.
Comentarii