Lavrov: „Acțiunile noastre din Ucraina nu sunt condiționate de data de 9 mai”

Autor: , in Actualitate / Externe / 2 mai, 2022, 08:43

Moscova nu va ajusta în mod artificial data de încheiere a operațiunii militare speciale din Ucraina la 9 mai. Declarația a fost făcută de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat companiei italiene de televiziune Mediaset.

Fiind întrebat dacă ziua de 9 mai va fi un punct de cotitură pentru războiul din Ucraina, Lavrov a răspuns: „Armata noastră nu își va desfășura acțiunile în teren în mod artificial, în funcție de o anume dată, nici măcar dacă este vorba despre Ziua Victoriei”.

„Vom sărbători solemn data de 9 mai, așa cum facem întotdeauna”, a subliniat ministrul rus de Externe.

Potrivit lui Lavorv, ritmul implementării „operațiunii militare speciale în Ucraina” depinde în primul rând de „necesitatea de a minimiza orice riscuri pentru populația civilă și militarii ruși”.

Lavrov a mai spus că sarcinile „operațiunii” includ „protejarea și asigurarea securității populației civile”, precum și „absența pe teritoriul Ucrainei” pentru acestea și pentru Federația Rusă a „orice amenințări legate de armele ofensive și nazism, pe care Occidentul încearcă în mod activ să minimizeze”.

Rusia și-a lansat invazia în Ucraina la 24 februarie, fiind numită „operațiune militară specială în Ucraina”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X