Măsuri preventive mai blânde în privința președintelui Consiliului raional Cahul și altor trei figuranți în cadrul dosarului licitațiilor trucate

Autor: , in Actualitate / 4 mai, 2022, 18:17

Procuratura Anticorupție, Oficiul Sud, anunță că pe parcursul zilei de ieri 03 mai 2022, în cadrul Judecătoriei Cahul, sediul Central s-a examinat demersul procurorului anticorupție privind prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile, aplicată în privința președintelui Consiliului raional Cahul.

Prin urmare, în rezultatul examinării demersului vizat, instanța de judecată a decis aplicarea unei măsuri preventive mai blânde în privința președintelui raionului Cahul, plasându-l sub control judiciar, pe un termen de 60 zile.

Subsecvent, informăm că, pe parcursul zilei de ieri 03 mai 2022, Judecătoria Cahul, sediul Central a examinat demersurile procurorilor anticorupție de prelungire a măsurilor preventive în privința la alți trei figuranți din cadrul aceluiași dosar penal.

Astfel, în rezultatul examinării demersurilor, instanța de judecată a decis înlocuirea măsurilor preventive aplicate cu unele măsuri mai blânde, după cum urmează:

– în privința șefului Direcției regionale construcții din cadrul Consiliului raional Cahul, măsura preventivă aplicată sub formă de arest preventiv a fost înlocuită cu arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile;
– în privința unui specialist din cadrul Direcției achiziții publice, măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu a fost înlocuită cu liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 30 zile;
– în privința administratorului unui agent economic s-a dispus eliberarea din arest la domiciliu, în lipsa aplicării unei alte măsuri preventive.

În acest context, informăm că, procurorii anticorupție consideră deciziile instanței de judecată ca fiind neîntemeiate, urmând să le conteste cu recurs, în termen de 3 zile la Curtea de Apel Cahul, insistând pe menținerea măsurilor anterioare, ca fiind necesare pentru asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale pe caz.

Mai mult ca atât, ținem să precizăm că, încă la 18 aprilie 2022, procurorii anticorupție au înaintat demers privind suspendarea din funcție a președintelui raionului Cahul, adresat Consiliului raional Cahul.

Cu toate acestea, deși la 19 aprilie 2022, Consiliul raional Cahul s-a convocat, până la acest moment nu există încă o decizie pe marginea demersului înaintat de către procurori privind suspendarea din funcție a președintelui Consiliului raional Cahul.

În același context, ținem să menționam că, la ședința Consiliului raional Cahul din 19 aprilie 2022 a fost prezentată o dispoziție semnată de către președintele raionului Cahul, care deși se afla în arest la domiciliu, a împuternicit o altă persoană să exercite atribuțiile sale.

Urmărirea penală pe acest caz este în plină desfășurare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X