Zelenski: Prima prioritate a Ucrainei este de a readuce Rusia la poziţiile dinainte de 24 februarie

Autor: , in Actualitate / Externe / 4 mai, 2022, 16:43

Prioritatea numărul unu a Ucrainei este readucerea trupelor Federaţiei Ruse pe poziţiile dinainte de 24 februarie şi restabilirea integrităţii teritoriale a ţării. Declarația a fost făcută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un discurs susţinut în format de videoconferinţă în cadrul unei sesiuni organizate de Wall Street Journal CEO Council Summit.

„Să restabilim integritatea teritorială… Obiectivul nostru nr.1 este să respingem trupele Federaţiei Ruse pentru a le readuce în acele teritorii unde se aflau înainte de data de 24 februarie, ziua în care Rusia a invadat Ucraina”, a subliniat Volodimir Zelenski, citat de Agerpres.

„Înţelegem că va fi dificil să restabilim integritatea teritorială cu peninsula Crimeea ocupată temporar. Şi totuşi, cred că mai târziu, după ce ne vom fi arătat tăria, iar noi o demonstrăm pe cât de bine putem astăzi, să trecem la o cale diplomatică, pentru că orice război se încheie prin diplomaţie”, a adăugat preşedintele ucrainean.

Zelenski a subliniat că restabilirea integrităţii teritoriale în cadrul graniţelor recunoscute internaţional este scopul fiecărui ucrainean. În acelaşi timp, el a adăugat că nu poţi să faci totul deodată.

În acest context, preşedintele Ucrainei a spus că este categoric împotriva îngheţării conflictului militar cu Federaţia Rusă, potrivit publicaţiei ucrainene Delo.

„Aceasta ar însemna ca trupele ruse să se afle acolo unde sunt astăzi în continuare. Atunci ar fi un conflict îngheţat. Noi nu suntem de acord cu un conflict îngheţat’ cu Federaţia Rusă”, a spus şeful statului, vorbind despre o posibilă încetare a focului.

Preşedintele ucrainean a indicat trei etape ale războiului declanşat de Rusia împotriva ţării sale. Prima este de a opri avansarea Rusiei, obiectiv pe care ucrainenii l-au realizat deja, în opinia sa. A doua etapă este de a respinge forţele ruse în afara teritoriului ucrainean, sarcină pentru a cărei îndeplinire armata ucraineană depune în prezent eforturi. Şi a treia vizează restabilirea la maximum a integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Suntem acum în etapa a doua”, a spus Zelenski, subliniind că, în prezent, armata sa trebuie să facă tot posibilul pentru ca Rusia să se retragă de pe teritoriul Ucrainei.

Referitor la negocierile dintre delegaţiile ucraineană şi rusă, Volodimir Zelenski a afirmat că acestea continuă la nivel de negociatori, dar s-a arătat sceptic în privinţa înţelegerilor la care se va ajunge.

„Este important să discutăm, dar până când preşedintele Federaţiei Ruse (Vladimir Putin) nu o va spune personal şi în mod oficial, nu văd ca eventualele acorduri să aibă vreo greutate”, a remarcat Zelenski.

Mihailo Podoleak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev, care face parte din delegaţia de negociatori ucraineni, a afirmat recent că delegaţia rusă a decis să aplice tactica presiunii în procesul de negocieri, care a „reintrat în impas”, potrivit Delo.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X