Blinken vine în Europa pentru discuții cu aliații din NATO și UE. Republica Moldova, pe agenda miniștrilor de externe din G7

Autor: , in Actualitate / Politic / 13 mai, 2022, 12:28

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a ieşit joi din carantină, la o săptămână după ce a fost testat pozitiv la COVID-19, şi se va deplasa în acest weekend în Europa pentru reuniuni cu aliaţii din NATO şi Uniunea Europeană.

Secretarul de stat, izolat de domiciliu de la 4 mai, îl primeşte joi pe omologul său thailandez Don Pramudwinai, chiar înainte de începutul, la Washington, al unui summit al preşedintelui american Joe Biden cu liderii din Asociaţia naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Sâmbătă, el va pleca spre Germania, unde va participa duminică, la Berlin, la o reuniune informală a miniştrilor de externe din Alianţa Nord-Atlantică în scopul continuării coordonării răspunsului lor la invazia rusă în Ucraina, a anunţat Departamentul de Stat într-un comunicat, citat de Agerpres.

Această întâlnire are loc într-un moment crucial. Finlanda şi-a exprimat joi în mod deschis dorinţa de a intra „fără întârziere” în NATO, ceea ce ridică problema garanţiilor de securitate pe care alte ţări membre, şi înainte de toate SUA, i le-ar putea asigura în timpul procesului de aderare vizavi de Rusia, care deja a denunţat o ameninţare la adresa sa.

Duminică, Antony Blinken va merge în Franţa până luni pentru a participa la Saclay, o suburbie a Parisului, la o reuniune între SUA şi UE pe tema comerţului şi tehnologiilor.

Din cauza infectării cu COVID-19, care l-a ţinut în izolare la Washington, secretarul de stat al SUA a trebuit în schimb să renunţe la deplasarea în Maroc pentru a prezida o reuniune a coaliţiei internaţionale antijihadiste, care a avut loc miercuri, şi la o întâlnire cu omologii săi din statele G7, care a început joi în Germania.

Republica Moldova, pe agenda discuțiilor miniștrilor de externe din G7

Preocupările legate de securitatea alimentară vor domina reuniunea anuală a miniştrilor de externe din G7, grupul celor mai industrializate state, care se întâlnesc în Germania, în contextul în care războiul dintre Rusia şi Ucraina ameninţă să destabilizeze şi Republica Moldova, relatează Reuters.

La reuniunea din staţiunea Weissenhaus de la Marea Baltică participă şi şefii diplomaţiilor din Ucraina şi R.Moldova, colegii lor din cele mai dezvoltate state occidentale urmând să-şi reafirme sprijinul faţă de cele două ţări exsovietice.

Discuţiile vor fi dominate de Ucraina şi problema gestionării consecinţelor unui conflict care s-ar putea prelungi luni la rând sau chiar mai mult.

Războiul din Ucraina a dus la creşterea preţurilor pe plan global la cereale, ulei alimentar, combustibil şi îngrăşăminte, iar agenţiile ONU avertizează că aceste creşteri vor agrava criza alimentară, mai ales în Africa, menţionează Reuters.

Invazia rusă din Ucraina a perturbat transportul de mărfuri pe Marea Neagră, o rută majoră pentru cereale şi alte mărfuri, sugrumând exporturile din Ucraina şi Rusia.

„În portul ucrainean Odesa sunt blocate în acest moment 25 de milioane de tone de cereale, adică mâncare pentru milioane de oameni din lume care au nevoie urgentă de ea, mai ales în ţările africane şi din Orientul Mijlociu”, a declarat presei ministrul de externe german Annalena Baerbock.

„De aceea trimitem astăzi un semnal clar: vă vedem, vă auzim şi vă susţinem”, a adăugat ea.

Potrivit unor surse diplomatice, statele din G7 vor să se organizeze mai bine pentru a găsi răspunsuri rapide şi eficiente la criza alimentară.

Dintre miniştrii de externe ai G7 – Marea Britanie, Canada, Germania, Italia, Franţa, Japonia şi SUA – nu va fi prezent la reuniune secretarul de stat american Antony Blinken, abia ieşit din izolare din cauza infectării cu coronavirus.

Participanţii la reuniune – la care va fi reprezentată şi UE – vor urmări de asemenea să liniştească Republica Moldova, învecinată cu Ucraina şi care se zbate să facă faţă unui flux de refugiaţi ucraineni, în timp ce o serie de incidente care au avut loc în ultimele săptămâni în Transnistria implicând separatişti proruşi au stârnit temeri pe plan internaţional că războiul din Ucraina s-ar putea extinde dincolo de graniţele acesteia.

„Această ţară este slăbită din cauza războiului, aşa că trebuie să ne confirmăm susţinerea pentru Moldova”, a declarat presei o sursă diplomatică franceză.

Ministrul de externe indonezian Retno Marsudi, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a G20, grupul ţărilor industrializate şi emergente, ce include şi Rusia, se va alătura la rândul său, vineri, reuniunii G7 pentru a discuta despre securitatea alimentară.

Un oficial francez a indicat că va fi adusă în discuţie şi problema prezenţei Rusiei la summitul şefilor de stat, în noiembrie.

Întâlnirea miniştrilor de externe din G7 se încheie sâmbătă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X