A fost majorat salariul angajaților din instituțiile de învățământ, aflate la autogestiune. Cât va fi salariul minim
Salariul minim al angajaților din cadrul instituțiilor de învățământ, aflate la autogestiune, va fi majorat de la 2000 la 3500 lei. Decizia a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței de Guvern și este valabilă în începând cu luna mai.
De asemenea, prin decizia de astăzi a Executivului a fost aprobată majorarea cu 7 poziții a clasei de salarizare pentru personalul de conducere (director și director adjunct) din cadrul instituțiilor publice de învățământ profesional tehnic;
- majorarea de la 200 de lei la 250 de lei a sporului pentru titlurile onorifice „Artist al Poporului” și „Maestru în Artă”;
- majorarea de la 100 la 150 de lei – pentru titlurile „Emerit”, „Om Emerit”, „Maestru al Literaturii” și „Meşter – Faur”;
- majorarea de la 100 de lei la 150 de lei – pentru titlurile „Maestru Emerit al Sportului” și „Maestru Internațional”;
- majorarea de la 30 de lei la 100 de lei – pentru titlul „Maestru al sportului”.
Costul anual estimat pentru implementarea prevederilor proiectului este de 82,5 milioane de lei, bani care vor fi alocați din bugetul de stat. Majorările salariale reprezintă un angajament al Guvernului, asumat în Programul de guvernare. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Educației și Cercetării
Subiect 09 by Malvina Cojocari
Comentarii