Macron vrea un răspuns rapid al UE la cererea de aderare a R. Moldova

Autor: , in Politic / 19 mai, 2022, 18:10

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că vrea ca Uniunea Europeană să emită „un aviz rapid” la cererea Republicii Moldova de aderare la UE, după o întrevedere la Paris cu omologul său de la Chişinău, Maia Sandu, relatează Reuters.

Macron a adăugat că riscul ca războiul dintre Ucraina şi Rusia să se extindă în ţările vecine nu poate fi exclus.

În ultima perioadă au sporit temerile că Republica Moldova ar putea fi atrasă în conflictul din Ucraina, după ce separatiştii pro-ruşi din Transnistria au acuzat Kievul pentru tiruri de armă, explozii şi incursiuni transfrontaliere ale unor drone, mai scrie Reuters, citată de Agerpres.

Săptămâna trecută, ministrul de externe din Republica Moldova, Nicu Popescu, a declarat pentru Reuters că elemente interne din rândul separatiştilor pro-ruşi din Transnistria încearcă să destabilizeze zona şi să alimenteze tensiunile, în contextul în care ţara sa îşi continuă eforturile pentru aderarea la UE.

Vezi și: (VIDEO) Sandu și Macron la Palatul Élysée: Ce declarații au făcut oficialii

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X