Președintele Poloniei, în Parlamentul de la Kiev: „Nu voi avea odihnă până când Ucraina nu va deveni membră a UE”

Autor: , in Externe / Politic / 22 mai, 2022, 17:12

Numai Ucraina are dreptul de a-şi decide viitorul, a declarat duminică preşedintele polonez în Parlamentul ucrainean, devenind primul lider străin care susţine un discurs în persoană în Legislativul acestei ţări de la începutul invaziei ruse, relatează Reuters. Andrzej Duda a dat asigurări că „nu va avea odihnă” până când Ucraina nu va deveni membră a Uniunii Europene.

Kievul a exclus orice acord de pace care ar implica cedarea de teritorii şi a respins apelurile la un armistiţiu care ar implica rămânerea forţelor ruse în zonele pe care le-au ocupat, afirmând că asta nu ar face decât să dea timp Moscovei pentru a-şi reface forţele.

„Voci îngrijorătoare au apărut, afirmând că Ucraina ar trebui să cedeze la cererile lui Putin. Numai Ucraina are dreptul să decidă în privinţa viitorului său… nimic despre voi sau fără voi”, a spus Andrzej Duda, fiind ovaţionat în picioare în Verhovna Rada, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Duda a mai afirmat că comunitatea internaţională trebuie să-i ceară Rusiei să se retragă complet din Ucraina.

„Dacă Ucraina este sacrificată pentru motive economice sau ambiţii politice – fie şi un singur centimetru din teritoriul său – va fi o lovitură uriaşă nu numai pentru naţiunea ucraineană, ci pentru întreaga lume occidentală”, a spus Duda.

Locul de naştere al sindicatului Solidaritatea care a jucat un rol în căderea comunismului în Estul Europei, Polonia are de multă vreme relaţii tensionate cu Rusia. După invazia rusă din Ucraina, Varşovia a fost unul dintre aliaţii cei mai fermi ai Kievului.

Polonia este un avocat puternic al unor sancţiuni mai dure împotriva Rusiei şi a fost vocală în susţinerea acordată Ucrainei în demersul său de a adera la UE.

„Nu voi avea odihnă până când Ucraina nu va deveni membră a Uniunii Europene”, a dat asigurări Duda duminică.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X