Cod galben de pericol excepțional de incendiu, din cauza lipsei precipitațiilor. Riscuri și recomandări
Serviciul Hidrometeorologis de Stat (SHS) a emis o avertizare de Cod galben de pericol excepțional de incendiu, din cauza lipsei precipitațiilor.
Potrivit meteorologilor, avertizarea intră în vigoare marți, 31 mai, ora 12:00, și este valabilă până pe 7 iunie.
„Din cauza lipsei precipitațiilor, în intervalul 31 mai – 7 iunie se prevede pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural și amenințare de incendiu a fâșiilor forestiere și a culturilor agricole”, atenționează Serviciul Hidrometeorologis de Stat.
În funcție de evoluția fenomenelor, SHS va actualiza acest mesaj prin avertizări meteorologice ulterioare
Riscuri:
– este posibilă aprinderea culturilor agricole, depozitelor de furaje, zonelor cu vegetaţie forestieră, locuinţelor şi anexelor gospodăreşti.
Recomandări:
– evitarea utilizării focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu;
– restricţionarea efectuării lucrărilor care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive.
Comentarii