Dodon și Plahotniuc, vizați în aceeași cauză penală. Acuzarea cere recuzarea unui judecător: Ar avea legături de rudenie
Procurorii în dosarul lui Igor Dodon solicită recuzarea judecătorului Curții de Apel Chișinău, Ghenadie Morozan, care urma să examineze demersul privind schimbarea măsurii de arest preventiv în arest în Penitenciarul nr.13. Magistratul ar avea legături de rudenie cu Vladimir Plahotniuc, ultimul având statut de învinuit în dosarul în acest dosar, fiind acuzat de corupție activă.
Procurora Eugenia Zubco a declarat că a fost cerută recuzarea magistratului Ghenadie Morozan, invocând că acesta ar avea legături de rudenie cu Vlad Plahotniuc, despre care presa a scris anterior că ar fi cumnatul acestuia (n.r: Vladimir Plahotniuc).
Fratele magistratului Ghenadie Morozan ar fi căsătorit cu sora lui Vladimir Plahotniuc.
„S-a solicitat recuzarea judecătorului Ghenadie Morozan, având în vedere legăturile de rudenie pe care dumnealui le-a invocat în repetate rânduri atunci când se examinau cauzele penale în privința lui Vladimir Plahotniuc. S-a invocat această legătură de rudenie și s-a solicitat recuzarea judecătorului de la examinarea recursului procurorilor precum și a avocaților având în vedere legăturile de rudenie precum și interesul care-l are domnul judecător. Așteptăm ca cererea de recuzare să fie repartizată ca ulterior să examinăm cererea de către un alt complet de judecători”, a explicat procurora Eugenia Zubco.
Cererea procurorilor urmează a fi repartizată aleatoriu pentru examinare de un alt complet de magistrați.
„Vrem să facem o mică precizare. Tot în aceleași circumstanțe, a fost săvârșită o altă infracțiune de către Vladimir Plahotniuc și Iaralov Serghei: corupere activă. Această cauză penală pornită pe faptul coruperii active a fost conexată la această cauză penală. Noi vom prezenta instanței probe care constituie temei de recuzare a judecătorului Ghenadie Morozan. Or, este foarte bine cunoscut că judecătorul în cauză, anterior a fost în relații de rudenii prin afinitate cu Vladimir Plahotniuc, în interesul căruia a acționat Igor Dodon și de la care a primit mijloace financiare. Adică ambii sunt vizați în această cauză penală. Unul este învinuit de corupere pasivă – Igor Dodon a pretins și a acceptat, iar Vladimir Plahotniuc a promis și a oferit. Respectiv, având necesitatea de a efectua o urmărire penală efectivă, echidistantă și obiectivă, fără ingerințe, am considerat necesar de a înainta această cerere de recuzzare”, a subliniat procurorul Petru Iarmaliuc.
Procurorii au contestat cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 26 mai 2022 prin care s-a dispus plasarea în arest la domiciliu pe un termen de 30 zile, a ex-președintelui Igor Dodon. Prin recursul înaintat, procurorii anticorupție solicită aplicarea măsurii preventive sub formă de arestare preventivă pe un termen de 30 zile cu executarea acesteia în Penitenciarul nr.13.
Comentarii