Maia Sandu susține că Republica Moldova nu doreşte o „scurtătură” spre UE
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat în format de teleconferință, la GLOBSEC Forum Bratislava, unde a vorbit despre parcursul european al Republicii Moldova.
Potrivit șefei statului, o perspectivă europeană clară ar oferi cetățenilor țării noastre promisiunea unui viitor mai bun, mai prosper, în situația incertă a regiunii.
Mesajul a fost lansat în cadrul panelului „Consolidarea vecinătății: parteneriatul cu aliații estici”, care a pus în discuție cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Moldovei și Georgiei, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Potrivit Reuters, Maia Sandu a declarat că „Republica Moldova nu urmăreşte să adere la Uniunea Europeană pe scurtătură”.
„Nu căutăm o scurtătură, ne dăm seama că avem un drum lung de parcurs”, a menționat Maia Sandu.
Preşedinta Maia Sandu le-a comunicat participanţilor la conferinţa din Slovacia că „în Republica Moldova are loc o reformă a justiţiei şi o luptă împotriva corupţiei, iar primirea ţării în UE ar putea contribui la consolidarea democraţiei”.
„Rămânerea în această regiune tampon, în această zonă gri, este o veste foarte rea pentru noi. De aceea încercăm să obţinem de la UE un semnal pozitiv”, a mai spus șefa statului.
GLOBSEC Forum Bratislava a avut loc vineri, 3 iunie.
Amintim că, prim-ministra Natalia Gavriliţa a transmis joi, 12 mai, reprezentanţilor Uniunii Europene cea de-a doua parte completată a chestionarului Comisiei Europene privind aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii de inaugurare a sediului nou al Delegaţiei UE în Republica Moldova.
Comentarii