Având interdicția de a părăsi țara din cauza legii marțiale, un ucrainean ar fi achitat 10.000 de dolari pentru a ajunge în Republica Moldova. Percheziții la bănuitul de organizarea migrației ilegale

Autor: , in Actualitate / Social / 7 iunie, 2022, 14:54

Un moldovean este cercetat penal pentru organizarea migrației ilegale. Acesta ar fi ajutat un ucrainean să ajungă în Republica Moldova contra sumei de 10.000 de dolari, în condițiile în care bărbații ucraineni cu vârste între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească țara.

Polițiștii de frontieră au efectuat percheziții la domiciliul unui moldovean care ar fi implicat în organizarea migrației ilegale. Bănuitul ar fi ajutat un cetățean ucrainean să ajungă clandestin în Republica Moldova.

De serviciile moldoveanului, străinul a beneficiat acum o lună, când i-a reușit să ajungă în țara noastră și să locuiască într-un sat din sudul țarii până la identificarea acestuia.

La audieri, cetățeanul Ucrainei a confirmat că traversase ilegal frontiera din Ucraina în Republica Moldova, ascuns într-o garnitură de tren al rutei Reni-Etulia. Ar fi achitat unor persoane o sumă impunătoare de 10.000 de dolari, doar ca să ajungă în Republica Moldova și să solicite azil, în contextul războiului din țara vecină.

Ca urmare a măsurilor întreprinse de către ofițerii de investigații ai DR Sud a fost stabilită implicarea în acest caz a unui conațional.

Polițiștii de frontieră au descins marți, 7 iulie, la domiciliul persoanei bănuite, de unde au ridicat în calitate de probe, un autoturism și mijloace auxiliare de legătură. Sunt bunuri care ar fi fost utilizate în acțiunea ilegală.

În continuare sunt desfășurate măsuri procesuale în vederea documentării și identificării tuturor persoanelor implicate în organizarea migrației ilegale, pentru a fi atrase la răspundere.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoana vizată în dosarul penal se prevalează de prezumția nevinovăției.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X